L**** C*********
CondamnatAdmite sesizarea comisiei constituită în Penitenciarul Arad pentru aplicarea dispoziţiilor art. 4 din noul Cod penal, privind pe condamnatul L**** C*********, aflat în executarea pedepsei de 22 ani închisoare şi 5 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a, b, d şi e Cod penal, aplicată prin sentinţa penală nr. 919 din 17.11.2004, pronunţată de Tribunalul Timiş, în dosar nr. 1934/P/2004. În baza art. 6 alin. 1 noul Cod penal reduce de la 22 la 20 ani închisoare pedeapsa aplicată condamnatului, potrivit art. 188 alin. 1 noul Cod penal. Deduce din pedeapsa aplicată acestuia, durata executată de la 15.12.2003, până la zi. Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei. Anulează mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 1174/2004 din 11.03.2005, emis de Tribunalul Timiş, concomitent cu emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei. Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Cu drept de contestaţie în 3 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din 3 februarie 2014.
Hotarare 102/2014 din 03.02.2014