C**** N******
InculpatN**** C*********
Parte civilăS******** D* A******** J******* V*****
Parte civilăÎn baza art. 396 alin.2 Cod procedură penală raportat la art.180 alin.2 Cod penal 1969, cu aplicarea art. 5 Cod penal, raportat la art. 63 alin.3 teza a II-a Cod penal 1969 condamnă pe inculpatul C**** N******, la pedeapsa amenzii de 1000 lei pentru săvârşirea infracţiunii de lovire sau alte violenţe. Atrage atenţia inculpatului asupra consecinţelor prevăzute de lege cu privire la neplata cu rea-credinţă a amenzii, conform art. 63 ind.1 Cod penal 1969. În baza art. 25 alin.1 Cod procedură penală rap. la art. 1357 şi urm. Cod civil, admite în parte acţiunea civilă formulată de partea civilă N**** C*********, domiciliat în comuna Oteşani, sat Cuceşti, judeţul Vâlcea. Obligă inculpatul la plata în favoarea părţii civile N**** C********* a sumei de 38 lei reprezentând despăgubiri materiale şi a sumei de 1000 lei reprezentând despăgubiri morale. În baza art. 25 alin.1 raportat la art.313 alin.1 din Legea nr. 95/2006, admite acţiunea civilă formulată de Serviciul de Ambulanţă Judeţean Vâlcea, Obligă inculpatul la plata în favoarea părţii civile Serviciul de Ambulanţă Judeţean Vâlcea a sumei de 411,20 lei reprezentând cheltuieli de transport şi acordare a asistenţei medicale pentru persoana vătămată. În baza art. 274 alin.1 Cod procedură penală, obligă inculpatul la plata sumei de 356 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care 181 lei cheltuieli efectuate în cursul urmăririi penale. În baza art. 276 alin.1 şi 2 Cod procedură penală, obligă inculpatul la plata în favoarea părţii civile N**** C********* a sumei de 1079,95 lei, reprezentând cheltuieli judiciare. Respinge cererea de compensare formulată de martorul Lungu Nicolae, domiciliat în comuna Oteşani, sat Cuceşti, judeţul Vâlcea, ca neîntemeiată. Cu drept de apel în termen 10 zile de la comunicarea copiei minutei. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 12.01.2015.
Hotarare 3/2015 din 12.01.2015Amână pronunţarea. Pronunţarea hotărârii se va face la data de 12.01.2015.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 09.01.2015Amână cauza pentru ca inculpatul să depună înscrisuri.
Incheiere de sedinta din 28.11.2014Amână cauza pentru a se emite mandat de aducere pe numele martorului Matei Vasile.
Incheiere de sedinta din 07.11.2014Amână cauza pentru imposibilitatea de prezentare a avocatului ales al inculpatului.
Incheiere de sedinta din 31.10.2014amână cauza în vederea administrării probatoriului încuviinţat.
Incheiere de sedinta din 03.10.2014Amână cauza în vederea întocmirii procesului verbal.
Incheiere de sedinta din 12.09.2014Amână cauza pentru a se emite adresă către IPJ Valcea-Serviciul - cazier judiciar - să depună cazierul judiciar al inculpatului.
Incheiere de sedinta din 06.06.2014Dosar nr. 582/241/2014 DISPUNE: 16 mai 2014 În baza art. 346 alin. 2 Cod procedură penală; Constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr.1775/P/2013 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Horezu privind pe inculpatul C**** N******, fiul lui Virginia, născut la data de 30.04.1987, în or. Rm. Vâlcea, jud.Vâlcea, domiciliat în com. Oteşani, sat Cuceşti, jud.Vâlcea, CNP:*********5600, trimis în judecată pentru comiterea infracţiunii de lovire şi alte violenţe, prev. şi ped. de art.180 alin.2 CP, cu aplicarea art.5 NCP, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul C**** N******. Stabileşte termen de judecată la data de 06 iunie 2014, pentru când se citează inculpatul, persoana vătămată/parte civilă, părţile civile. Definitivă. Pronunţată în camera de consiliu, azi, 16 mai 2014. JUDECĂTOR DE CAMERĂ PRELIMINARĂ Ulariu Constantin Claudiu
Incheiere camera preliminara din 16.05.2014