L****** E**** (***** V****** )
ReclamantB**** C********* R***** S***
PârâtB**** C********* R***** S**** P*** S******** S****
PârâtAdmite în parte acţiunea Constată caracterul abuziv al clauzei prevăzută la pct. 5 teza II din contractul de credit bancar nr. 2008626934/11.02.2008 încheiată de părţi, respectiv „dobânda curentă este formată din dobânda de referinţă variabilă, care se afi?ează la sediile BCR, la care se adaugă 1,90 pp”, precum şi al clauzelor de la pct. 2.10.a. şi la pct. 2.11 din Condiţiile generale de creditare-anexa la contractul menţionat.Constată caracterul abuziv al clauzelor de la pct. 8 alin. 1, privind comisionul de acordare credit, de la pct. 8 lit. a privind comisionul de administrare, ambele din contractul de credit bancar pentru persoane fizice nr. 844/2006, precum şi pct. 3.9 din Condiţiile generale de creditare-anexa la contractul menţionat. Dispune anularea clauzelor mai sus menţionate şi înlăturarea lor din contract.Obligă pârâta să restituie reclamantei suma de 534 Euro, în echivalent lei la cursul oficial leu – euro stabilit de BNR la data efectuării plăţii, încasată cu titlu de comision de administrare în baza contractului până la data de 15.09.2014, precum şi suma avansată cu acest titlu până la data pronunţării hotărârii, precum şi dobânda legală aferentă acestor sume de bani, calculată de la data încasării acestora şi până la plata lor.Obligă pârâta să restituie reclamantei suma avansată de aceasta cu titlu de comision de acordare credit, în echivalent lei la cursul oficial leu – euro stabilit de BNR la data efectuării plăţii, precum dobânda legală calculată de la data încasării acestei sume şi până la plata ei.Respinge celelalte pretenţii. Respinge cererea reconvenţională formulată de reclamanta reconvenţional Compensează cheltuielile de judecată avansate de părţi. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Judecătoria Sibiu.
Hotarare 5282/2015 din 08.10.2015Amână pronuntarea la data de 08.10.2015
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 01.10.2015Amână pronuntarea la data de 01.10.2015
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 24.09.2015pentru studiul expertizei
Incheiere de sedinta din 25.06.2015Acordă termen la 25.06.2015 pt. lipsa raportului de expertiză
Incheiere de sedinta din 21.05.2015Acordă termen la 21.05.2015 în vederea efectuării unui supliment la raportul de expertiză prin care expertul să răspundă la obiec?iunile păr?ilor.
Incheiere de sedinta din 09.04.2015Acordă termen la 09.04.2015 pt. studiul raportului de expertiză.
Incheiere de sedinta din 12.02.2015Acordă termen la 12.02.2015 pt. achitarea diferenţei onorariului pentru expertiză
Incheiere de sedinta din 18.12.2014Acordă termen la 20.11.2014 pt. lipsa raportului de expertiză
Incheiere de sedinta din 16.10.2014Acordă termen la 16.10.2014 pt. lipsa lucrării de expertiză
Incheiere de sedinta din 18.09.2014Acordă termen la 18.09.2014 pt. administrarea de probe
Incheiere de sedinta din 26.06.2014