Dosar 591/314/2014 din 17.01.2014

infracţiuni privind circulaţia pe drumurile publice (O.U.G nr. 195/2002)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 591/314/2014
Data dosar:
17.01.2014
Instanta:
Judecătoria Suceava
Departament:
.
Obiect:
infracţiuni privind circulaţia pe drumurile publice (O.U.G nr. 195/2002)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 15.05.2014 la ora 8:30

    Complet: C6 Old
  • Condamnare

    În temeiul art. 386 Cod procedură penală, respinge, ca neîntemeiată, cererea de schimbare a încadrării juridice, formulata de inculpat prin apărător, a faptelor pentru care a fost trimis în judecată inculpatul Turtureanu Adrian, din infracţiunea prev. de art. 87 alin.1 din O.U.G. 195/2002 R, în infracţiunea prev. de art.336 alin.1 N.c.pen. Condamnă pe inculpatul TURTUREANU ADRIAN, la o pedeapsă de 7 (şapte) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul având o îmbibaţie alcoolică peste 0,80g/l alcool pur în sânge, faptă prevăzută şi sancţionată de art.87 alin.1 OUG nr.195/2002 (infracţiune incriminată în prezent de art.336 alin.1 din N.C.pen.) cu aplicarea art.74 alin.1 lit. a C.pen. din 1969, art.76 alin.1 lit. d C.pen. din 1969, cu aplicarea art. 396 alin.10 , totul cu aplicarea art.5 N.C.pen.. Aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art.64 lit. a, teza a doua, şi lit. b C.pen. din 1969, pe durata şi în condiţiile prevăzute de art.71 C.pen. din 1969. În baza art. 81 alin. 1 şi 2 C.pen. din 1969, cu aplicarea art. 5 N.C.pen., dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei. În temeiul art. 82 C.pen. din 1969 stabileşte un termen de încercare de 2 ani (doi ani) şi 7 luni (şapte luni), termen compus din durata pedepsei aplicate la care se adaugă un interval de timp de 2 ani. În temeiul art. 71 alin. 5 C.pen. din 1969 suspendă executarea pedepselor accesorii. Atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 şi 84 C.pen. din 1969 privind revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei. În baza art. 398 şi art. 274 alin. 1 N.C.p.p., obligă inculpatul TURTUREANU ADRIAN la plata către stat a sumei de 600 lei reprezentând cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei pentru faza de urmărire penală. Potrivit art. 274 alin. 1 teza a II-a N.C.p.p., onorariul apărătorului din oficiu Gafencu Mihaela, în cuantum de 200 lei, conform delegaţiei avocaţiale nr. 251/05.02.2014, rămâne în sarcina statului, fiind avansată din fondurile speciale ale Ministerului Justiţiei în contul Baroului Suceava. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 15.05.2014

    Hotarare 189/2014 din 15.05.2014
  • Sedinta din data de 05.05.2014 la ora 8:30

    Complet: C6 Old
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea la data de 15.05.2014. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 5.05.2014.

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 05.05.2014
  • Sedinta din data de 30.04.2014 la ora 8:30

    Complet: C6 Old
  • Amână cauza

    Fixează termen pentru deliberare şi pronunţare la data de 05.05.2014. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 30.04.2014.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 30.04.2014
  • Sedinta din data de 03.04.2014 la ora 8:30

    Complet: CCP6 Old
  • Amână cauza

    În baza art. 346 alin. 2 Cod pr.pen., constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. 2313/P/2013 din data 27.11.2013 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava privind pe inculpatul TURTUREAN ADRIAN CONSTANTIN, pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul sau tramvai de către o persoană care are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80g/l alcool pur în sânge, prev. de art. 87 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002 R, precum şi legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul Turturean Adrian Constantin şi fixează termen pentru judecarea cauzei de către Completul C6 penal pentru data de 30 aprilie 2014, pentru când se vor cita părţile şi anunţa apărătorul inculpatului. În baza art. 346 alin. 1 Cod pr.pen. prezenta încheiere se va comunica Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava şi inculpatului Turturean Adrian Constantin. Definitivă. Dată în camera de consiliu. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 03.04.2014.

    Incheiere camera preliminara din 03.04.2014
  • Sedinta din data de 12.02.2014 la ora 8:30

    Complet: C6 Old
  • Amână cauza

    Trimite prezenta cauză judecătorului de cameră preliminară CCP 6 pentru a dispune măsurile ce se impun. Pronunţată în şedinţa publică, astăzi, 12 februarie 2014.

    Incheiere de sedinta din 12.02.2014

Flux dosar


Actualizare GRPD