Dosar 591/833/2014 din 04.06.2014

infracţiuni privind circulaţia pe drumurile publice (O.U.G nr. 195/2002) art.87 al.1


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 591/833/2014
Data dosar:
04.06.2014
Instanta:
Judecătoria Salonta
Departament:
Judecătoria Salonta
Obiect:
infracţiuni privind circulaţia pe drumurile publice (O.U.G nr. 195/2002) art.87 al.1
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 21.10.2014 la ora 09:00

    Complet: PM 1
  • Condamnare

    În baza art.5 C.pen. reţine că sunt mai favorabile dispoziţiile legii vechi, respectiv prevederile de art.87 alin.(1) din O.U.G. nr.195/2002 şi ale C.pen. 1968. În baza art.87 alin.(1) C.pen., cu aplicarea art.5 C.pen. şi art.396 alin.(10) C.proc.pen., condamnă pe inculpatul M.A.O. la o pedeapsă de 8 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge. În baza art.81 C.pen. 1968, cu aplicarea art.5 C.pen. dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 2 ani şi 8 luni stabilit conform art.82 C.pen. 1968. Atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art.83 şi art.84 C.pen.1968 privind revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei aplicate în cazul săvârşirii unei infracţiuni în termenul de încercare sau neexecutării obligaţiilor civile şi executarea pedepsei în regim de detenţie. În baza art.71 alin.2 C.p. aplică inculpatului pedeapsa accesorie constând în interzicerea drepturilor prevăzute de art.64 alin.1 lit.a teza a II-a şi lit.b C.p., iar în baza art.71 alin.5 C.p. dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei accesorii pe durata termenului de încercare. În baza art. 274 alin.(1) C.pr.pen. obligă pe inculpatul M.A.O. la plata sumei de 200 lei, reprezentând cheltuieli judiciare în favoarea statului. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare.

    Hotarare 74/2014 din 21.10.2014
  • Sedinta din data de 07.10.2014 la ora 09:00

    Complet: PM 1
  • Amână cauza

    Fixează termen pentru pronunţarea soluţiei.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 07.10.2014
  • Sedinta din data de 14.08.2014 la ora 14:00

    Complet: PM 1
  • Amână cauza

    Constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul întocmit de Parchetul de pe lângă Judecătoria Salonta şi a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală. Dispune începerea judecăţii cauzei. Fixează termen de judecată la data de 07.10.2014, ora 09:00. Definitivă.

    Hotarare intermediara din 14.08.2014

Flux dosar


Actualizare GRPD