P** J**** R*****
InculpatÎn baza 386 alin.1 Cod procedură penală şi a art. 5 Cod penal, reţinând legea penală mai favorabilă inculpatului P J R, schimbă încadrarea juridică a faptei reţinute în sarcina inculpatului din infracţiunea de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului, prevăzută de art.336 alin.1 Cod penal cu aplicarea art.5 Cod penal, în infracţiunea de conducere pe drumurile publice a unui autoturism având în sânge o îmbibaţie alcoolică peste limita legală prevăzută de art.87 alin.1 din O.U.G.nr.195/2002 republicată cu aplicarea art. 5 Cod penal . În temeiul art. 87 alin.1 din O.U.G. nr.195/2002 republicată, cu aplicarea art. 5 Cod penal şi cu aplicarea prevederilor art. 396 alin.10 Cod procedură penală, condamnă pe inculpatul P-J R, la pedeapsa de 10 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană având în sânge o îmbibaţie alcoolică peste limita legală. În baza art.81 Cod penal 1969 cu aplicarea art. 5 Cod penal dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei închisorii pe o durată de 2 ani şi 10 luni, care constituie termen de încercare pentru inculpat, stabilit în condiţiile art.82 alin.1 Cod penal 1969. În baza art.71 alin.1 Cod penal 1969 raportat la art.12 din Legea 187/2012, interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit.a) teza a II-a şi lit.b) Cod penal 1969, de la data rămânerii definitive a prezentei sentinţe şi până la data executării sau considerarea ca executată a pedepsei principale. În baza art.71 alin.5 Cod penal 1969, pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii se suspendă şi executarea pedepselor accesorii prevăzute de art.64 lit. a) teza a II-a şi lit.b) Cod penal 1969. În baza art. 404 alin.2 Cod procedură penală atrage atenţia inculpatului asupra prevederilor art.83 Cod penal 1969 privind cazurile de revocare a beneficiului suspendării condiţionate în cazul săvârşirii de noi infracţiuni în cursul termenului de încercare. Constată că inculpatul a fost asistat de către apărător ales av. C I. În baza art. 274 alin.1 Cod procedură penală obligă pe inculpatul P-J R la plata sumei de 500 lei cheltuieli judiciare către stat. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din data de 28 ianuarie 2015.
Hotarare 34/2015 din 28.01.2015Pentru garantarea dreptului la apărare.
Incheiere de sedinta din 05.12.2014