L*** A******
ReclamantC***** E********
PârâtÎn temeiul dispoziţiilor art. 200 alin. 3, alin. 4 şi alin. 5 din Codul de procedură civilă republicat, Dispune anularea cererii prin care părţile solicită instanţei pronunţarea unei hotărâri care să consfinţească înţelegerea lor rezultată din acordul de mediere, formulată de reclamanta L*** A****** în contradictoriu cu pârâta C***** E********, pentru neîndeplinirea obligaţiilor privind completarea cererii de către reclamantă, respectiv aceasta nu a depus înscrisuri doveditoare în forma prevăzută de art. 150 NCPC, acte de proprietate ale imobilului casă de locuit, nu a precizat valoarea obiectului cererii, precum şi modul de calcul prin care s-a ajuns la determinarea acestei valori, cu indicarea înscrisurilor corespunzătoare potrivit art. 98 alin. 3 din Codul de procedură civilă republicat. Cu drept pentru reclamantă de a formula cerere de reexaminare în termen de 15 zile de la data comunicării încheierii. Pronunţată în şedinţa publică de la data de 02 Iunie 2014
Incheiere finala dezinvestire din 02.06.2014