C****** P******** D* H**********
PetentI****** M****
IntimatÎn baza art.23 din Legea 255/2013 rap la art.595 NCPP, admite sesizarea formulată de către Comisia de evaluare a incidenţei aplicării legii penale mai favorabile din cadrul Penitenciarului Giurgiu, privind pe condamnatul I****** M**** în present deţinut în Penitenciarul Giurgiu. Constată aplicabilitatea în cauză a dispoziţiilor art.6 alin.1 din Noul Cod penal pentru aplicarea legii penale mai favorabile, după judecarea definitivă a cauzei. Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 25 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a şi b C.p., respectiv dreptul de a alege şi a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţilor de stat, pe o perioadă de 10 ani, aplicată prin sentinţa penală nr.49 din 21.01.2003 a Tribunalului Bucureşti, secţia I-a penală, rămasă definitivă prin decizia penală nr.1668 din 25.03.2004 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală şi repune în individualitatea lor pedepsele componente, după cum urmează: - pedeapsa de 25 ani închisoare aplicată pentru săvârşirea infracţiunii de omor deosebit de grav prev. de art. 174-175 lit. a,d – art. 176 lit. b C.p 1969. - pedeapsa de 7 ani închisoare aplicată pentru săvârşirea infracţiunii de violare de domiciliu prev. de art. 192 al. 2 C.p.1969. În baza art. 6 alin. 1 din Noul Cod Penal reduce pedeapsa de 7 ani închisoare aplicată pentru săvârşirea infracţiunii de violare de domiciliu prev. de art. 192 al. 2 C.p.1969, la maximul special de 3 ani închisoare prevăzut de art. 224 al. 2 din Noul Cod Penal. Constată că pedeapsa de 25 ani închisoare aplicată pentru săvârşirea infracţiunii de omor deosebit de grav prev. de art. 174-175 lit. a,d – art. 176 lit. b C.p 1969 nu depăşeşte maximul prevăzut de legea nouă, respectiv de art.189 alin.1 lit.a, f din Noul Cod penal, astfel că nu se impune reducerea acesteia sub cuantumul stabilit prin sentinţa menţionată. În art. 33 alin. lit. a) , art. 34 lit. b Codul penal din 1969 contopeşte pedepsele de 25 ani închisoare şi de 3 ani închisoare, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de 25 ani închisoare. Deduce din pedeapsa aplicată numitului I****** M**** perioada executată de la 17.12.2000 la zi. Dispune anularea MEPI nr.58 din 08.04.2004 emis de Tribunalul Bucureşti, secţia I-a penală şi emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei închisorii. În baza art. 275 alin. (3) Cod procedură penală, cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 12.03.2014. Preşedinte,
Hotarare 292/2014 din 26.03.2014amână pronunţarea la 26.03.2014
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 19.03.2014