Dosar 5952/30/2014 din 10.10.2014

luarea de mită (art.289 NCP)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 5952/30/2014
Data dosar:
10.10.2014
Instanta:
Tribunalul Arad
Departament:
SECTIA PENALA
Obiect:
luarea de mită (art.289 NCP)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 12.05.2015 la ora 10:00

    Complet: PP1F
  • Condamnare

    I. În baza art. 48 Cod penal, raportat la art. 289 Cod penal şi art. 396 alin.10 Cod procedură penală, condamnă pe inculpata: B****** R***** M******, fără antecedente penale, la 2 (doi) ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la luare de mită, Pe durata şi în condiţiile art. 65 Cod penal, interzice inculpatei exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a, b, g Cod penal. Pe durata şi în condiţiile art. 54 Cod penal, aplică aceleiaşi inculpate pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a, b, g Cod penal, pe o durată de 2 ani, după executarea pedepsei. În baza art. 91 Cod penal dispune suspendarea executării sub supraveghere a pedepsei aplicată inculpatei B****** R***** M****** şi stabileşte un termen de supraveghere de 4 (patru) ani, conform dispoziţiilor art. 92 Cod penal. Dispune ca supravegherea să fie efectuată de Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Arad. În baza art. 93 alin.1 Cod penal obligă inculpata, ca pe durata termenului de supraveghere, să respecte următoarele măsuri de supraveghere: -să se prezinte la Serviciul de probaţiune de pe lângă Tribunalul Arad, la datele fixate de acesta; -să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea lor; -să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; -să comunice schimbarea locului de muncă; -să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor de existenţă. În baza art. 93 alin. 3 Cod penal pe parcursul termenului de supraveghere, inculpata B****** R***** M****** va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Primăriei municipiului Arad sau Consiliului local al comunei Vladimirescu, jud. Arad, pe o perioadă de 80 (optzeci) zile. În baza art. 91 alin.4 Cod penal atrage atenţia inculpatei asupra dispoziţiilor art. 96 Cod penal privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere în cazul în care pe parcursul termenului de supraveghere cel condamnat săvârşeşte o nouă infracţiune, descoperită până la împlinirea termenului şi pentru care s-a pronunţat o condamnare la pedeapsa închisorii. În baza art. 72 alin.1 Cod penal şi 399 alin. 9 Cod procedură penală scade din pedeapsa aplicată inculpatei Belezan Rodica durata reţinerii din 24.07.2014, ora 19:00, până la 25.07.2014, ora 19:00, precum şi durata arestului la domiciliu de la 25.07.2014, până la 22.10.2014, inclusiv. II. În baza art. 289 Cod penal, condamnă pe inculpatul:B****** D*** M****, fără antecedente penale, la 3 (trei) ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită. Pe durata şi în condiţiile art. 65 Cod penal, interzice inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a, b, g Cod penal. Pe durata şi în condiţiile art. 54 Cod penal, aplică aceluiaşi inculpat pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a, b şi g Cod penal, pe o durată de 3 ani, după executarea pedepsei. În baza art. 72 alin.1 Cod penal şi 399 alin. 9 Cod procedură penală scade din pedeapsa aplicată inculpatului B****** D*** M****, durata reţinerii din 24.07.2014, ora 19:00, până la 25.07.2014, ora 19:00, precum şi durata arestului la domiciliu, de la 28.07.2014, până la 22.10.2014, inclusiv. În baza art. 399 alin. 1 şi alin. 10 Cod procedură penală menţine măsura preventivă a controlului judiciar dispusă faţă de inculpatul B****** D*** M**** şi revocă măsura preventivă a controlului judiciar dispusă faţă de inculpata B****** R***** M******, prin decizia penală nr. 100/C.P/CO/22.10.2014, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara în dosarul nr. 5952/30/2014/a2. În baza art. 274 Cod procedură penală, obligă pe fiecare inculpat să plătească statului câte 1.000 lei, cheltuieli judiciare. Cu drept de apel, în 10 zile de la comunicare.

    Hotarare 186/2015 din 12.05.2015
  • Sedinta din data de 30.04.2015 la ora 09:00

    Complet: PP1F
  • Amână pronunţarea

    Fixează termen pentru pronunţare la 12.05.2015, ora 10:00.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 30.04.2015
  • Sedinta din data de 16.04.2015 la ora 09:00

    Complet: PP1F
  • Amână cauza

    T: 30 aprilie 2015; faţă de lipsa răspunsului din partea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara.

    Incheiere de sedinta din 16.04.2015
  • Sedinta din data de 01.04.2015 la ora 09:00

    Complet: PP1F
  • Amână cauza

    T:16.04.2015 pentru a se obţine informaţii din dosarul nr. 617/P/2014 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara.Menţine măsura preventivă a controlului judiciar dispusă prin decizia penală nr. 100/CP/CO din 22.10.2014 a Curţii de Apel Timişoara, faţă de inculpaţi.

    Incheiere de sedinta din 01.04.2015
  • Sedinta din data de 25.02.2015 la ora 09:00

    Complet: PP1F
  • Amână cauza

    T:01.04.2015 lipsă martorul încuviinţat, amână judecarea cauzei pentru audierea martorului Farkaş Ileana cu domiciliul în Austria

    Incheiere de sedinta din 25.02.2015
  • Sedinta din data de 12.02.2015 la ora 09:00

    Complet: PP1F
  • Amână cauza

    În baza art. 208 alin.5 Cod procedură penală rap. la art. 207 alin.4 Cod procedură penală menţine măsura preventivă a controlului judiciar dispusă prin decizia penală nr. 100/CP/CO din 22.10.2014 a Curţii de Apel Timişoara, faţă de inculpaţii B****** R***** M****** siB****** D*** M****, precum şi obligaţiile impuse acestora prin aceeaşi decizie, pe o perioadă de 60 zile, începând din 12.02.2015, până la 12.04.2015, inclusiv. Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Cu drept de a formula contestaţie în 48 ore de la pronunţare. Pronunţată în şedinţa publică din 12.02.2015, orele 09:00.

    Incheiere masuri preventive faza de judecata din 12.02.2015
  • Sedinta din data de 27.01.2015 la ora 09:00

    Complet: PP1F
  • Amână cauza

    T:25.02.2015-admite cererile de probaţiune. Pentru citarea martorilor încuviinţaţi şi întocmirea referatelor de evaluare ale inculpaţilor amână judecarea cauzei. Încuviinţează cererea formulată de apărătorii inculpaţilor, privind vizionarea CD-ului conţinând înregistrările din mediul ambiental. Dispune ca vizionarea să se efectueze în data de 13.02.2015, ora 10:00, Sala 104 a Tribunalului Arad.

    Incheiere de sedinta din 27.01.2015
  • Sedinta din data de 21.01.2015 la ora 09:00

    Complet: PP1F
  • Amână cauza

    T:27.01.2015 admite cererea de amânare a judecării cauzei pentru lispă apărare

    Incheiere de sedinta din 21.01.2015
  • Sedinta din data de 30.10.2014 la ora 09:00

    Complet: JCP1
  • Amână cauza

    constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. 617/P/2014 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara privind pe inculpatul B****** D*** M****, pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită, prevăzută de art.289 Codul penal şi inculpata B****** R***** M******, pentru săvârşirea complicităţii la infracţiunea de luare de mită, prevăzută de art. 48 Cod penal, rap la art. 289 Codul penal, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpaţii B****** D*** M**** şi B****** R***** M******. Cu drept de contestaţie în 3 zile de la comunicare.

    Incheiere camera preliminara din 30.10.2014
  • Sedinta din data de 16.10.2014 la ora 09:00

    Complet: JCP1
  • Amână cauza

    constată legală şi temeinică arestarea la domiciliu, precum şi obligaţiile impuse inculpaţilor B****** D*** M****, măsură dispusă faţă de inculpat prin încheierea nr.131/18.08.2014 a Judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Timiş, pronunţată în dosarul nr. 5269/30/2014 şi B****** R***** M******, măsură dispusă faţă de inculpată prin încheierea nr. 94/DL din 25.07.2014 a Judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Timiş, pronunţată în dosarul nr. 5000/30/2014. men?ine măsura arestului la domiciliu, pe o durată de 30 de zile, de la data de 23.10.2014, până la data de 22.11.2014, inclusiv. Respinge cererea de înlocuire a arestului la domiciliu cu măsura controlului judiciar, formulată de inculpaţi şi apărătorul lor. Cu drept de contestaţie în ceea ce priveşte măsura arestului preventiv, în termen de 48 de ore de la pronunţare.

    Incheiere camera preliminara din 16.10.2014

Flux dosar


Actualizare GRPD