I**** I***
Contestator InculpatDecizia penală nr. 521/C - În temeiul art. 425 ind. 1 alin. 7 pct. 2 lit. a din Codul de procedură penală, admite contestaţia formulată de condamnatul I**** I*** împotriva Sentinţei penale nr.280/F din data de 20 martie 2014, pronunţată de Tribunalul Giurgiu – Secţia Penală în Dosarul nr.595/122/2014. Desfiinţează, în întregime, sentinţa penală contestată şi, în fond, rejudecând: În temeiul art. 23 din Legea nr. 255/2013 rap. la art. 595 din Codul de procedură penală, admite contestaţia la executare întemeiată pe sesizarea Comisiei din cadrul Penitenciarului Giurgiu, de evaluare a incidenţei aplicării legii penale mai favorabile cu privire la condamnatul I**** I***, numai sub aspectul pedepselor complementare şi accesorii. În temeiul art. 6 alin. 6 din Codul penal, dispune executarea pedepsei complementare pe o perioadă de 5 ani, după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale rezultante de 20 ani închisoare, în conţinutul prevăzut de legea nouă, prin interzicerea, cu acest titlu, a exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin.1 lit. a, b din noul Cod penal şi interzice condamnatului, ca pedeapsă accesorie, exercitarea aceloraşi drepturi, până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale rezultante de 20 ani închisoare. În temeiul art. 275 alin. 3 din Codul de procedură penală, cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. În temeiul art. 272 alin. 1, 2 din Codul de procedură penală, onorariul avocatului din oficiu, în cuantum de 100 lei, se acoperă din sumele avansate din fondul Ministerului Justiţiei. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 24 iulie 2014.
Hotarare 521/2014 din 24.07.2014