D******** V***** I**
Contestator Condamnatîncheierea din 19.03.2014- Îndreaptă eroarea materială strecurată în dispozitivul deciziei penale nr. 60 din 12.03.2014 pronunţată de Tribunalul Gorj – Secţia penală în dosarul nr. 596/318/2014, în sensul că se va menţiona în conţinutul acesteia corect numărul mandatului de executare a pedepsei închisorii 326/2009 emis de Judecătoria Curtea de Argeş în loc de 2300/216/2009 din 30.04.2010 emis de Judecătoria Curtea de Argeş. Dispune efectuarea menţiunilor în acest sens la finalul actului corectat. Definitivă. Pronunţată în şedinţa publică azi 19.03.2014, la sediul Tribunalului Gorj.
Incheiere indreptare eroare materiala din 19.03.2014d.pen. nr. 596 din 12.03.2014-Admite contestaţia, desfiinţează sentinţa penală atacată şi rejudecând, pe fond: În baza art. 595 C.pr.pen. combinat cu art. 23 din Legea nr. 255/2013 rap. la art. 6 alin. 1 N.C.pen., văzând dispoziţiile art. 224 N.C.pen. Admite sesizarea formulată de Comisia de evaluare a incidenţei aplicării legii penale mai favorabile din cadrul Penitenciarului Tg-Jiu cu privire la condamnatul Duţulescu Vasile Ion, deţinut în prezent în Penitenciarul Târgu Jiu. Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 8 ani închisoare în pedepsele componente de 4 ani închisoare, 8 ani închisoare şi restul de pedeapsă rămas neexecutat de 640 zile din pedeapsa anterioară. Reduce cuantumul pedeapsei de 4 ani închisoare, stabilită prin sentinţa penală nr.266 din 17.12.2009, pentru infracţiunea de violare de domiciliu prev. de art 192 alin. 1 şi 2 C.Pen. anterior, la 3 ani închisoare, în conformitate cu noile limite speciale de pedeapsă prev. de art 224 N.C.pen. În baza art. 33 lit. a şi 34 lit. b din C.pen. anterior ( C.pen. menţionat în continuare - Legea nr. 15/1968 modificată şi republicată), Contopeşte pedepsele de 3 ani închisoare şi 8 ani închisoare, stabilite prin sentinţa penală nr.266/2013 pronunţată de Judecătoria Târgu Jiu, în pedeapsa cea mai grea de 8 ani închisoare. În baza art.61 alin.1 teza finală C.pen. constată revocată liberarea condiţionată cu referire la pedeapsa de 4 ani închisoare, stabilită în sarcina condamnatului prin sentinţa penală nr.2805 din 10.10.2006 a Judecătoriei Piteşti. Contopeşte pedeapsa de 8 ani închisoare aplicată prin prezenta sentinţă şi restul de pedeapsă de 640 de zile închisoare, în pedeapsa cea mai grea de 8 ani închisoare, pe care condamnatul urmează să o execute. Deduce perioada executată de la 08.09.2009, la zi. Dispune anularea mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. 2300/216/2009 din 30.04.2010 emis de Judecătoria Curtea de Argeş şi emiterea unui nou mandat de executare în baza acestei decizii. În baza art. 275 alin. 3 C.pr.pen., Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Definitivă. Pronunţată în şedinţa publică din 12.03.2014 la Tribunalul Gorj.
Hotarare 60/2014 din 12.03.2014Stabileşte termen pentru pronunţare la data de 12.03.2014.
Incheiere de sedinta din 03.03.2014Stabileşte termen pentru pronunţarea hotărârii la data de 03.03.2014.
Incheiere de sedinta din 27.02.2014Se acordă termen de judecată la data de 27.02.2014- pentru lipsa contestatorului condamnat.
Incheiere de sedinta din 24.02.2014