R*** M****
InculpatÎn temeiul art. 396, alin. 2, alin. 10 din Codul de procedură penală CONDAMNĂ pe inculpatul RM după cum urmează: 1. La o pedeapsă de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe prev. de art. 336, alin. 1 din Codul penal, cu aplicarea art. 41, alin. 1 raportat la art. 43, alin. 1 din Codul penal. În temeiul art. 67 alin. 1 din Codul penal, raportat la art. 66, alin. 1, lit. a, b şi i din Codul penal, interzice inculpatului ca pedeapsă complementară dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a conduce orice categorie de vehicule pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere, pe o perioadă de 2 ani. În temeiul art. 65 alin. 1 din Codul penal, raportat la art. 66, alin. 1, lit. a, b şi i din Codul penal interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a conduce orice categorie de vehicule pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere. 2. La o pedeapsă de 4 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere, prev. de art. 335, alin. 2 din Codul penal cu aplicarea art. 41, alin. 1 raportat la art. 43, alin. 1 din Codul penal. În temeiul art. 38, alin. 1 şi art. 39, alin. 1, lit. b din Codul penal CONTOPEŞTE pedepsele stabilite, aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare(pct. 1) pe care o sporeşte cu 1 lună şi 10 zile închisoare(1/3 din pedeapsa de la pct. 2), inculpatul urmând să execute pedeapsa de 2 ani, 1 lună şi 10 zile închisoare. În temeiul art. 45 alin. 1 şi al art. 67 alin. 1 din Codul penal, raportat la art. 66, alin. 1, lit. a, b şi i din Codul penal, interzice inculpatului ca pedeapsă complementară, pe lângă pedeapsa principală, dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a conduce orice categorie de vehicule pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere, pe o perioadă de 2 ani. În temeiul art. 45 alin. 5 şi al art. 65 alin. 1 din Codul penal, raportat la art. 66, alin. 1, lit. a, b şi i din Codul penal interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie, pe lângă pedeapsa principală, dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a conduce orice categorie de vehicule pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere. Constată că faptele care fac obiectul prezentei cauze au fost săvârşite în cursul termenului de încercare al suspendării sub supraveghere a executării pedepsei de 1 an şi 6 luni închisoare, stabilite prin Sentinţa penală nr. 378/26.09.2012, pronunţată de Judecătoria Turda în dosarul penal nr. 3938/328/2012, definitivă prin neatacare la 09.10.2012. În temeiul art. 96, alin. 4, raportat la art. 43, alin. 1 şi 2 din Codul penal, REVOCĂ beneficiul suspendării sub supraveghere a executării pedepsei de 1 an şi 6 luni închisoare, stabilită prin Sentinţa penală nr. 378/26.09.2012, ADAUGĂ pedeapsa stabilită prin prezenta sentinţă(2 ani, 1 lună şi 10 zile închisoare) la pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare, în final inculpatul urmând să execute pedeapsa de 3 ani, 7 luni şi 10 zile închisoare. În temeiul art. 45 alin. 1 şi al art. 67 alin. 1 din Codul penal, raportat la art. 66, alin. 1, lit. a, b şi i din Codul penal, interzice inculpatului ca pedeapsă complementară, pe lângă pedeapsa principală, dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a conduce orice categorie de vehicule pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere, pe o perioadă de 2 ani. În temeiul art. 45 alin. 5 şi al art. 65 alin. 1 din Codul penal, raportat la art. 66, alin. 1, lit. a, b şi i din Codul penal interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie, pe lângă pedeapsa principală, dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a conduce orice categorie de vehicule pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere. În temeiul art. 274, alin. 1 din Codul de procedură penală obligă inculpatul la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în cuantum de 300 lei(200 lei avansate în cursul urmăririi penale şi 100 lei în cursul judecăţii). Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 16.02.2015.
Hotarare 44/2015 din 16.02.2015Conform dispoziţiilor art. 391 al. 1 Cod procedură penală, pronunţarea hotărârii va avea loc in data de 16.02.2015
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 04.02.2015În temeiul art. 346 alin. 1 şi 2 din Codul de procedură penală, constată legalitatea rechizitoriului cu nr. 976/P/2014 emis de Parchetul de pe lângă Judecătoria Turda, a administrării probelor(mijloacelor de probă) respectiv declaraţiile inculpatului, procesul-verbal de constatare a infracţiunii, declaraţia martorului RC, buletinul de analiză toxicologică-alcoolemie, buletinul de examinare clinică, protocolul etilotest şi procesul-verbal aferent, adresa nr. 71233 din 14.04.2014, eliberată de către Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor Cluj, fişa de cazier judiciar a inculpatului şi a efectuării actelor de urmărire penală. Prin urmare, dispune începerea judecăţii în cauza nr. 6149/328/2014 privind pe inculpatul RM pentru săvârşirea infracţiunilor de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe, prev. de art. 336 alin 1 din Codul penal, cu aplic. art. 41 alin. 1 rap. la art. 43 alin 1 din Codul penal şi conducerea unui vehicul fără permis de conducere, prev. de art. 335 alin. 2 din Codul penal, cu aplic. art. 41 alin. 1 rap. la art. 43 alin. 1 din Codul penal. Stabileşte termen de judecată pentru data de 04.02.1015, complet de judecată penal 2. Dispune solicitarea fişei de cazier judiciar a inculpatului. Dispune verificarea adresei inculpatului în baza de date D.E.P.A.B.D.. Definitivă. Pronunţată în camera de consiliu, azi, 19.01.2015
Incheiere camera preliminara din 19.01.2015lipsă timp deliberare
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 14.01.2015