A******** G*******
InculpatA******** C******* V*******
InculpatN********* I** c* r********
Parte vătămatăN********* I**
Parte vătămatăI***** A********
Parte vătămată1.În baza art. 228 alin. 1, art. 229 alin. 1 lit. b, d şi alin. 2 lit .b, cu aplicarea art. 41 alin. 1 cu aplicarea art. 396 alin. 10 C.proc.pen. condamnă pe inculpatul A******** C******* V******* la pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat. În baza art. 66 alin. 1 lit. a), b) C. pen. interzice inculpatului ca pedeapsă complementară exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 2 ani de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe. În baza art. 65 alin. 1 raportat la art. 66 alin. 1 lit. a), b) C. pen. interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale. În baza art. 228 alin. 1, art. 229 alin. 1 lit. b, d şi alin.2 lit. b cu aplicarea art. 41 alin. 1 şi art. 43 alin.2 C.pen. cu aplicarea art. 396 alin. 10 C.proc.pen. condamnă pe inculpatul A******** C******* V******* la pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat. În baza art. 66 alin. 1 lit. a), b) C. pen. interzice inculpatului ca pedeapsă complementară exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 2 ani de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe. În baza art. 65 alin. 1 raportat la art. 66 alin. 1 lit. a), b) C. pen. interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale. În baza art. 38 alin.1 şi 39 alin.1 lit.b C.pen. contopeşte pedepsele aplicate anterior urmând ca inculpatul să execute, în final, pedeapsa cea mai grea de 1 an şi 6 luni închisoare la care adaugă sporul de 6 luni închisoare, urmând ca inculpatul să execute 2 ani închisoare. În baza art. 96 alin.4 din Codul penal dispune revocarea suspendării sub supraveghere dispusă prin sen.pen. nr. 685/22.06.2012 a Judecătoriei Buzău, definitivă prin decizia penală nr. 1175/12.09.2012 a Curţii de Apel Ploieşti cu privire la pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare şi dispune executarea pedepsei de 1 an şi 6 luni închisoare. În baza art. 43 alin. 2 C.pen. adaugă pedeapsa rezultată de 2 ani închisoare la pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare aplicată prin sen.pen. nr. 685/22.06.2012 a Judecătoriei Buzău, definitivă prin decizia penală nr. 1175/12.09.2012 a Curţii de Apel Ploieşti, urmând ca inculpatul să execute 3 ani şi 6 luni închisoare în regim de detenţie. În baza art. 404 alin. 4 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 72 C.pen deduce din pedeapsa aplicată durata reţinerii, a arestului preventiv şi a arestului la domiciliu de la 23.04.2014 la zi. În baza art. 399 alin.1 C.pr.pen. menţine măsura arestului la domiciliu cu privire la inculpatul A******** C******* V*******. 2. În baza art. 228 alin. 1, art. 229 alin. 1 lit. b, d şi alin. 2 lit .b, cu aplicarea art. 41 alin. 1 C.pen. şi cu aplicarea art. 396 alin. 10 C.proc.pen. condamnă pe inculpatul A******** G******* la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat. În baza art. 66 alin. 1 lit. a), b) C. pen. interzice inculpatului ca pedeapsă complementară exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 2 ani de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe. În baza art. 65 alin. 1 raportat la art. 66 alin. 1 lit. a), b) C. pen. interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale. În baza art. 228 alin. 1, art. 229 alin. 1 lit. b, d şi alin. 2 lit .b, cu aplicarea art. 41 alin. 1 C.pen. şi cu aplicarea art. 396 alin. 10 C.proc.pen. condamnă pe inculpatul A******** G******* la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat. În baza art. 66 alin. 1 lit. a), b) C. pen. interzice inculpatului ca pedeapsă complementară exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 2 ani de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe. În baza art. 65 alin. 1 raportat la art. 66 alin. 1 lit. a), b) C. pen. interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale. În baza art. 38 alin.1 şi 39 alin.1 lit.b C.pen. contopeşte pedepsele aplicate anterior urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare la care adaugă sporul de 8 luni închisoare, urmând ca inculpatul să execute în final pedeapsa rezultantă de 2 ani şi 8 luni închisoare în regim de detenţie. În baza art. 104 alin.2 C.pen. revocă liberarea condiţionată şi dispune executarea restului de pedeapsă de 256 zile rămas din pedeapsa de 2 ani şi 2 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 685/22.06.2012 a Judecătoriei Buzău, definitivă prin decizia penală nr. 1175/12.09.2012 a Curţii de Apel Ploieşti. În baza art. 43 alin. 2 C.pen. adaugă pedeapsa rezultată de 2 ani şi 8 luni închisoare la restul neexecutat de 256 zile rămas din pedeapsa de 2 ani şi 2 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 685/22.06.2012 a Judecătoriei Buzău, definitivă prin decizia penală nr. 1175/12.09.2012 a Curţii de Apel Ploieşti, urmând ca inculpatul să execute 3 ani 4 luni şi 16 zile închisoare în regim de detenţie. În baza art. 404 alin. 4 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 72 C.pen deduce din pedeapsa aplicată durata reţinerii, a arestului preventiv şi arestului la domiciliu de la 23.04.2014 la zi. În baza art. 399 alin.1 C.pr.pen. menţine măsura arestului la domiciliu cu privire la inculpatul A******** G*******. Ia act că persoanele vătămate nu s-au constituit părţi civile în cauză. În baza art. 274 alin. 1 C. proc. pen. obligă inculpatul A******** G******* la plata sumei de 200 lei şi inculpatul A******** C******* V******* la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat. În baza art. 272 C. proc. pen. onorariul cuvenit apărătorilor din oficiu, în cuantum de 300 lei (fiecare), rămâne în sarcina statului. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică azi, 14.11.2014. Preşedinte
Hotarare 373/2014 din 14.11.2014Amână pronunţarea la 14.11.2014.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 04.11.2014În temeiul art. 348 alin. (1) si (2) raportat la art.208 C.proc.pen. constată legalitatea şi temeinicia măsurii preventive a arestului la domiciliu luate faţă de inculpaţii A******** G******* şi A******** C******* V*******, măsură pe care o menţine. În baza art. 242 alin 1 Cod proc.pen. respinge cererea formulată de inculpatul A******** G*******, prin apărător, de înlocuire a măsurii arestului la domiciliu cu măsura preventivă a controlului judiciar, ca neîntemeiată. În baza art. 221 alin. 6 C.pr.pen. admite cererea inculpatului A******** G******* de a părăsi domiciliul şi a se deplasa la secţia de votare pentru a-şi exercita dreptul de vot în data de 2.11.2014. În temeiul art. 275 alin.3 C.p.p. cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Cu drept de contestaţie în termen de 48 ore de la comunicare pentru reprezentantul Ministerului Public şi pentru inculpaţi. Pronunţată în camera de consiliu, azi, 16.10.2014, ora 11.25.
Incheiere de sedinta din 16.10.2014Admite cererea formulată de inculpaţi privind acordarea unui termen pentru lipsă apărare.
Incheiere de sedinta din 07.10.2014În temeiul art. 348 alin. (1) si (2) raportat la art.208 C.proc.pen. constată legalitatea şi temeinicia măsurii preventive a arestului la domiciliu luate faţă de inculpaţii A******** G*******, şi A******** C******* V*******, măsură pe care o menţine. În baza art. 242 alin 1 Cod proc.pen. respinge cererea formulată de inculpatul A******** G*******, prin apărător, de revocare a măsurii arestului la domiciliu cu măsura preventivă a controlului judiciar, ca neîntemeiată. În baza art. 242 alin 2 Cod proc.pen. respinge cererile formulate de inculpaţii A******** G******* şi A******** C******* V*******, prin apărători, de înlocuire a măsurii arestului la domiciliu cu măsura preventivă a controlului judiciar, ca neîntemeiată. În temeiul art. 275 alin.3 C.p.p. cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Cu drept de contestaţie în termen de 48 ore de la comunicare pentru reprezentantul Ministerului Public şi pentru inculpaţi. Pronunţată în camera de consiliu, azi, 20.08.2014, ora 14.00.
Incheiere de sedinta din 20.08.2014În baza art. 346 alin. (2) C. proc. pen. constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. 2275/P/2014 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Buftea privind pe inculpaţii: - A******** G*******, trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor de furt calificat, faptă prev. şi prev. de art.228 alin.1 – 229 alin.1 lit.b şi d, alin.2 lit.b din C.p. şi furt calificat faptă prev. şi ped. de art. 228 alin.1 – 229 alin.1 lit.b şi alin.2 lit.b din C.p., ambele cu aplic. art. 38 alin.1 şi art.41 alin.1 C.p., - A******** C******* V*******, trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor de furt calificat, faptă prev. şi prev. de art.228 alin.1 – 229 alin.1 lit.b şi d, alin.2 lit.b din C.p. şi furt calificat faptă prev. şi ped. de art. 228 alin.1 – 229 alin.1 lit.b şi alin.2 lit.b din C.p., ambele cu aplic. art. 38 alin.1 şi art.41 alin.1 C.p. şi a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpaţii A******** G******* şi A******** C******* V*******. Fixează termen de judecată pe fondul cauzei la data de 07.10.2014 pentru când se vor cita inculpatul şi părţile vătămate. Definitivă. Pronunţată în camera de consiliu, astăzi, 14.08.2014.
Incheiere camera preliminara din 14.08.2014Transpus pe secţia civilă.
În temeiul art. 348 alin. (1) si (2) raportat la art.207 C.proc.pen. constată legalitatea şi temeinicia măsurii preventive a arestului la domiciliu luate faţă de inculpaţii A******** G******* şi A******** C******* V*******, măsură pe care o menţine. În baza art.242 alin 2 Cod proc.pen. raportat la art. 211 si urm. c.p.p. respinge cererea formulata de inculpatul A******** C******* V******* de inlocuire a masurii arestului la domiciliu cu masura controlului judiciar, ca neintemeiata. În temeiul art. 275 alin.3 C.p.p cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Cu drept de contestaţie în termen de 48 ore de la comunicare pentru reprezentantul Ministerului Public şi pentru inculpaţi. Pronunţată în camera de consiliu, azi, 30.07.2014, ora 19:00.
Incheiere camera preliminara din 30.07.2014Încuviinţează declaraţia de abţinere formulată de domnul judecător Edgar Dumbravă. Dispune transpunerea prezentei cauzei pentru termenul din data de 30.07.2014, in vederea verificării măsurilor preventive a inculpaţilor A******** G******* şi A******** C******* V******* in procedura de cameră preliminară, pe secţia civilă, respectiv pe C1 Civil, Fond Funciar, Minori şi Familie Vară. Fără cale de atac. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 25.07.2014
Incheiere abtinere din 25.07.2014În temeiul art. 348 alin. (1) si (2) raportat la art.207 C.proc.pen. constată legalitatea şi temeinicia măsurii preventive a arestului la domiciliu luate faţă de inculpaţii A******** G******* şi A******** C******* V*******, măsură pe care o menţine. În temeiul art. 275 alin.3 C.p.p cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Cu drept de contestaţie în termen de 48 ore de la comunicare pentru reprezentantul Ministerului Public şi pentru inculpaţi. Pronunţată în camera de consiliu, azi, 09.07.2014, ora 14.00.
Incheiere camera preliminara din 09.07.2014