C******* N*******
InculpatG********* M**** M*****
InculpatM********* D********** R******** S* A************* P******
Parte civilăM********* A******* N********
Parte responsabilă civilmenteA******* T****** M*******
Parte civilăÎn baza art. 278 alin. 1 C.pr.pen., admite cererea formulată de reprezentantul Ministerului Apărării Naţionale, privind îndreptarea erorii materiale strecurate în cuprinsul Încheierii din data de 19.03.2014 a Tribunalului Militar Bucureşti (ds. nr. 61/92/2007), prin care inculpaţii col. (r) C******* N******* şi lt. col. (r) GHEORGHIŢĂ MACHE MARIAN au fost condamnaţi pentru săvârşirea infracţiunii de de folosire sau prezentare cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, în formă continuată, în sensul că: În loc de: „Reprezentantul Ministerului Apărării Naţionale a arătat că nu pot fi reţinute aceste concluzii, că Ministerul Apărării Naţionale, având în subordine Academia Tehnică Militară ar trebui să răspundă pentru contractele încheiate de aceasta cu o altă entitate.”, se va citi: „Reprezentantul Ministerului Apărării Naţionale a arătat că nu pot fi reţinute aceste concluzii, că Ministerul Apărării Naţionale, având în subordine Academia Tehnică Militară nu ar trebui să răspundă pentru contractele încheiate de aceasta cu o altă entitate.”, cum este corect. În baza art. 278 alin. 3 C.pr.pen., despre îndreptarea efectuată, se va face menţiune şi la sfârşitul Încheierii din data de 19.03.2014 a Tribunalului Militar Bucureşti (ds. nr. 61/92/2007). În baza art. 275 alin. 3 C.pr.pen. cheltuielile judiciare avansate de stat, rămân în sarcina acestuia. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 14.05.2014.
Incheiere indreptare eroare materiala din 14.05.2014I. Ia act de admiterea excepţiilor privitoare la lipsa calităţii procesuale active a părţii civile Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului. Ia act de admiterea excepţiei privitoare la lipsa calităţii procesuale pasive a părţii responsabile civilmente Ministerul Apărării Naţionale. Respingere excepţia privitoare la tardivitatea cererii prin care Academia Tehnică Militară a solicitat să se constituie ca parte civilă, formulată de inculpaţi prin apărătorii lor. II. Făcând aplicarea art. 5 C.pen. privind legea penală mai favorabilă. 1. În baza art. 386 alin. 1 C.pr.pen., schimbă încadrarea juridică a faptelor comise de inculpaţii col. (r) C******* N******* şi lt. col. (r) GHEORGHIŢĂ MACHE MARIAN din infracţiunea de folosire sau prezentare de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, care au ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Comunităţilor Europene sau din bugetele administrate de acestea ori în numele lor, în formă continuată, prev. de art. 181 alin. 1 şi 3 din Legea nr. 78/2000, astfel cum fost modificată prin Legea nr. 161/2003, cu aplicarea art. 41 alin. 2 C.pen. 1969 în infracţiunea de folosire sau prezentare cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, în formă continuată prev. de art. 181 alin. 1 din Legea nr. 78/2000, astfel cum fost modificată prin Legea nr. 187/2012, cu aplicarea art. 41 alin. 2 C.pen. 1969. 2. În baza art. 181 alin. 1 din Legea nr. 78/2000, astfel cum fost modificată prin Legea nr. 187/2012, cu aplicarea art. 41 alin. 2 C.pen. 1969 condamnă pe inculpatul col. (r) C******* N******* cetăţean român, studii superioare, căsătorit, 1 copil, fără antecedente penale, fost ofiţer în cadrul Academiei Tehnice Militare) la pedeapsa de 4 (patru) ani închisoare şi la pedeapsa complementară a interzicerii exerciţiului drepturilor prevăzute în art. 64 alin. 1 lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. c) C.pen. 1969 pe o durată de 2 (doi) ani după executarea pedepsei principale, pentru săvârşirea infracţiunii de folosire sau prezentare cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, în formă continuată. În baza art. 71 alin. 2 C.pen. 1969 cu aplic. art. 12 alin. 1 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal şi art. 5 C.pen., aplică inculpatului col. (r) C******* N******* pedeapsa accesorie a interzicerii exerciţiului drepturilor prevăzute în art. 64 alin. 1 lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. c) C.pen. 1969. În baza art. 861 C.pen. 1969, dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei aplicată inculpatului col. (r) C******* N******* pe durata unui termen de încercare de 9 (nouă) ani, stabilit în conformitate cu dispoziţiile art. 862 C.pen. 1969. În baza art. 863 C.pen. 1969, pe durata termenului de încercare, inculpatul trebuie să se supună următoarelor masuri de supraveghere: a) să se prezinte la datele fixate la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Bucureşti; b) să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea; c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă; d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă. Datele prevăzute în alineatul precedent la lit. b), c) si d) se comunica Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Bucureşti. În baza art. 71 alin.5 C.pen. 1969, suspendă executarea pedepselor accesorii pe durata termenului de încercare. Atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 864 C.pen. 1969, a căror nerespectare are ca urmare revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei. 3. În baza art. 181 alin. 1 din Legea nr. 78/2000, astfel cum fost modificată prin Legea nr. 187/2012, cu aplicarea art. 41 alin. 2 C.pen. 1969 condamnă pe inculpatul lt. col. (r) GHEORGHIŢĂ MACHE MARIAN cetăţean român, studii superioare, căsătorit, 2 copii, fără antecedente penale, fost ofiţer în cadrul Academiei Tehnice Militare) la pedeapsa de 4 (patru) ani închisoare şi la pedeapsa complementară a interzicerii exerciţiului drepturilor prevăzute în art. 64 alin. 1 lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. c) C.pen. 1969 pe o durată de 2 (doi) ani după executarea pedepsei principale, pentru săvârşirea infracţiunii de folosire sau prezentare cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, în formă continuată. În baza art. 71 alin. 2 C.pen. 1969 cu aplic. art. 12 alin. 1 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal şi art. 5 C.pen., aplică inculpatului lt. col. (r) GHEORGHIŢĂ MACHE MARIAN pedeapsa accesorie a interzicerii exerciţiului drepturilor prevăzute în art. 64 alin. 1 lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. c) C.pen. 1969. În baza art. 861 C.pen. 1969, dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei aplicată inculpatului lt. col. (r) GHEORGHIŢĂ MACHE MARIAN pe durata unui termen de încercare de 9 (nouă) ani, stabilit în conformitate cu dispoziţiile art. 862 C.pen. 1969. În baza art. 863 C.pen. 1969, pe durata termenului de încercare, inculpatul trebuie să se supună următoarelor masuri de supraveghere: a) să se prezinte la datele fixate la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Bucureşti; b) să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea; c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă; d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă. Datele prevăzute în alineatul precedent la lit. b), c) si d) se comunica Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Bucureşti. În baza art. 71 alin.5 C.pen. 1969, suspendă executarea pedepselor accesorii pe durata termenului de încercare. Atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 864 C.pen. 1969, a căror nerespectare are ca urmare revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei. 4. În temeiul art. 17 alin. 2 C.pr.pen. cu aplicarea art. 16 alin. 1 lit. f din C.pr.pen., încetează procesul penal pornit împotriva inculpatul lt. col. (r) GHEORGHIŢĂ MACHE MARIAN, pentru săvârşirea infracţiunii de deturnare de fonduri, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 3021 alin. 1 C.pen. 1969. III. Admite acţiunea civilă formulată de partea civilă Academia Tehnică Militară în contradictoriu cu inculpaţii col. (r) C******* N******* şi lt. col. (r) GHEORGHIŢĂ MACHE MARIAN. În baza art. 19 şi art. 397 alin. 1 C.pr.pen. obligă pe inculpaţii col. (r) C******* N******* şi lt. col. (r) GHEORGHIŢĂ MACHE MARIAN, în solidar, la plata sumei de 387.700,54 Euro, în echivalent lei la data plăţii, reprezentând contravaloarea fondurilor avansate părţii civile Academia Tehnică Militară de către Autoritatea Contractantă - Ministerul Integrării Europene şi Ministerul Apărării Naţionale în Contractele de Grant RO – 0007.02.01.02.0298 şi RO – 0007.02.01.01.2305, din care a fost dedusă suma de 60.957,46 Euro, ce reprezintă contravaloarea bunurilor şi echipamente achiziţionate în cadrul contractelor mai sus arătate, bunuri care au intrat în patrimoniul părţii civile. În baza art. 20 din Legea 78/2000 astfel cum fost modificată şi republicată şi cu aplicarea art. 404 alin. 2 lit. c C.pr.pen., menţine măsura sechestrului asigurator luat în faza de urmărire penală asupra apartamentelor nr. 20 şi 23, aparţinând inculpatului lt. col. (r) GHEORGHIŢĂ MACHE MARIAN şi soţiei acestuia Gheorghiţă Valeria, situate în municipiul Bucureşti, , astfel cum au fost notate la Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Bucureşti - Sectorul 1 conform încheierilor nr. ..şi .., ambele din data de ..., precum şi asupra autoturismelor marca ... cu nr. de înmatriculare ..., de culoare gri, an de fabricaţie 2001 şi ... cu nr. de înmatriculare ..., de culoare neagră, an de fabricaţie 2007, ambele aparţinând inculpatului col. (r) C******* N*******. În temeiul art. 20 din Legea 78/2000 astfel cum fost modificată şi republicată şi cu aplicarea art. 254 C.pr.pen. şi a art. 728 alin. 1 lit. b C.pr.civ., instituie proprirea asupra unei cote părţi de 1/3 din sumele de bani pe care le încasează lunar inculpatul col. (r) C******* N******* cu titlul de pensie de la Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Apărării Naţionale, iar în situaţia în care acest inculpat se află în una din situaţiile reglementate de art. 728 alin. 2 şi 3 C.pr.civ. asupra cotelor părţi prevăzute de aceste din urmă dispoziţii, măsură asigurătorie care este executorie în temeiul art. 397 alin. 4 C.pr.pen. IV. În baza art. 397 C.pr.pen., anulează înscrisurile false, inexacte sau incomplete folosite de inculpaţi pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute şi pedepsite de art. 181 alin. 1 din Legea nr. 78/2000 astfel cum fost modificată şi republicată. V. În baza art. 398 rap. la art. 274 alin. 2 C.pr.pen. obligă pe inculpaţii col. (r) C******* N******* şi lt. col. (r) GHEORGHIŢĂ MACHE MARIAN la plata sumei de 15.000 lei fiecare, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. VI. Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu inculpatului col. (r) C******* N*******, în cuantum de 300 lei, se va avansa din fondurile Ministerului Justiţiei. Cu apel în termen de 10 zile de la data comunicării copiei minutei. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 07.05.2014.
Hotarare 31/2014 din 07.05.2014Amână pronunţarea la data de 07.05.2014.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 05.05.2014Amână pronunţarea la data de 05.05.2014.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 25.04.2014Amână pronunţarea la data de 25.04.2014.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 16.04.2014amână deliberarea şi pronunţarea la data de 16.04.2014
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 02.04.2014Amână cauza la data de 02.04.2014, orele 12.00. Uneşte soluţionarea excepţiei cu soluţionarea fondului cauzei.
Incheiere de sedinta din 26.03.2014Amână judecarea cauzei la data de 26.03.2014
Incheiere de sedinta din 19.03.2014Amână judecarea cauzei la data de 19 martie 2014 orele 12.00.
Incheiere de sedinta din 19.02.2014