M**** L******** A***
InculpatRespinge cererea de schimbare a încadrării juridice a faptei pentru care a fost trimis în judecată inculpatul M**** L******** A*** din infracţiunea prevăzută în art. 336 alin. (1) din Codul penal cu aplicarea art. 5 din Codul penal în infracţiunea prevăzută în art. 87 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, republicată, cu modificările şi completările ulterioare (în forma în vigoare la data săvârşirii faptei), astfel cum a fost formulată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti. În baza art. 336 alin. (1) din Codul penal, cu aplicarea art. 5 din Codul penal şi art. 396 alin. (10) din Codul de procedură penală, stabileşte în sarcina inculpatului M**** L******** A*** pedeapsa de 1 (un) an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de „conducere a unui vehicul sub influen?a alcoolului sau a altor substan?e”. În baza art. 83 din Codul penal amână aplicarea pedepsei de 1 an închisoare pe un termen de supraveghere de 2 (doi) ani, stabilit conform art. 84 din Codul penal. În baza art. 85 din Codul penal, pe durata termenului de supraveghere, inculpatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Bucureşti, la datele fixate de către acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea; d) să comunice schimbarea locului său de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 86 alin. (1) din Codul penal pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 85 alin. (1) lit. c) - e) se vor comunica Serviciului de Probaţiune Bucureşti. În baza art. 85 alin. (2) lit. c) din Codul penal, impune inculpatului M**** L******** A*** obligaţia de a frecventa un program de reintegrare socială derulat de către Serviciul de Probaţiune Bucureşti sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate. În baza art. 83 alin. (4) teza ultimă din Codul penal, atrage atenţia inculpatului M**** L******** A*** asupra dispoziţiilor art. 88 din Codul penal privind revocarea amânării aplicării pedepsei cu consecinţa aplicării pedepsei şi executării pedepsei închisorii în regim de detenţie, în cazul nerespectării, cu rea-credinţă, a măsurilor de supraveghere sau a obligaţiilor impuse de instanţă, precum şi în cazul în care inculpatul mai săvârşeşte o infracţiune pe parcursul termenului de supraveghere. În baza art. 274 alin. (1) din Codul de procedură penală, obligă pe inculpatul M**** L******** A*** la plata către stat a sumei de 300 lei reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat (150 lei din faza de urmărire penală şi 150 lei din faza de cameră preliminară şi judecată). Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronun?ată în şedin?ă publică, astăzi, 27.03.2015.
Hotarare 185/2015 din 27.03.2015Amână pronunţarea la data de 27.03.2015
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 17.03.2015Fixează termen pentru pronunţare la data de 17.03.2015
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 06.03.2015În baza art. 346 alin. (2) din Codul de procedură penală, constată competenţa teritorială şi materială a Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. 17734/P/2012 din data de 02.12.2014 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti privind pe inculpatul M**** L******** A***, trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută în art. 336 alin.1 cu aplic.art.5 C.p. În baza aceluiaşi text de lege, constată legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală în dosarul nr. 17734/P/2012 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul M**** L******** A***. Având în vedere faptul că au fost ataşate toate înscrisurile necesare soluţionării cauzei, fixează termen de judecată la data de 06.03.2015, la completul C5 penal fond. Definitivă. Pronunţată în camera de consiliu, azi, 06.03.2015.
Incheiere camera preliminara din 06.03.2015