Dosar 6265/105/2014 din 19.08.2014

drepturi băneşti


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 6265/105/2014
Data dosar:
19.08.2014
Instanta:
Tribunalul Prahova
Departament:
Sectia I civilă
Obiect:
drepturi băneşti
Categorie:
Litigii de munca
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 12.02.2015 la ora 09:00

    Complet: 7FCIV
  • Admite in parte cererea

    Admite în parte acţiunea formulată de reclamantă şi, în consecinţă: Obligă pârâta Ş***** G********* I********** şi procedeze la emiterea unei decizii de încadrare a reclamantei în funcţia de profesor învăţământ primar, cu studii superioare, începând cu luna ianuarie 2013. Obligă pârâta Ş***** G********* I********** la plata către reclamantă a drepturilor salariale integrale, aferente acestei funcţii, începând cu luna ianuarie 2013 şi până la data de 31.01.2014, actualizate cu indicele de inflaţie până la data achitării efective. Obligă pârâtele Comuna Iordăcheanu şi Consiliul Local al com.Iordăcheanu să asigure fondurile necesare pentru plata drepturilor salariale neacordate, aşa cum au fost stabilite prin prezenta hotărâre. Respinge acţiunea promovată împotriva pârâtului M********* F********* P******, ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă. Ia act că reclamanta nu a solicitat cheltuieli de judecată în acest cadru procesual. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Cererea de apel se va depune la Tribunalul Prahova.

    Hotarare 369/2015 din 12.02.2015
  • Sedinta din data de 04.12.2014 la ora 09:00

    Complet: 7FCIV
  • Amână cauza

    administrarea probelor propuse

    Incheiere de sedinta din 04.12.2014

Flux dosar


Actualizare GRPD