B****** R*****
InculpatE**** H********** C* D*** A*** L* A** O**** T****
Parte civilăG**** M**** E******** C* D*** A*** L* A** O**** T****
Parte civilăS******* J******* D* U****** M* C***
Parte civilăS******* C***** J******* D* U****** T* M****
Parte civilăÎn temeiul art. 396 alin. 2 şi 10 Cod procedură penală, cu aplicarea art. 5 Cod penal şi art. 178 alin. 1 şi 2 din vechiul Cod penal, condamnă pe inculpatul B****** R*****, la pedeapsa de 3 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de „ucidere din culpă” (fapta din data de 02.03.2012). În temeiul art. 71 din vechiul Cod penal, interzice inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a şi lit. b din vechiul Cod penal. În baza art. 81 din vechiul Cod penal, dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei închisorii aplicate inculpatului pe durata unui termen de încercare de 5 ani, calculat conform dispoziţiilor art. 82 din vechiul Cod penal. În temeiul art. 71 alin. 5 din vechiul Cod penal, dispune suspendarea executării pedepsei accesorii prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a şi lit. b din vechiul Cod penal pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei principale. În temeiul art. 397 alin. 1 Cod procedură penală, cu aplicarea art.1357, art. 1381, art. 1390 şi art. 1392 din Codul civil în vigoare la data săvârşirii infracţiunii pentru săvârşirea căreia a fost condamnat inculpatul, admite în parte acţiunile civile formulate de părţile civile EGYED HANNA MARIA şi GLICK MARTA ECATERINA şi, în consecinţă, obligă inculpatul la plata despăgubirilor, după cum urmează: - 612,56 lei, plus dobânda legală aferentă, calculată de la data constituirii de parte civilă (data de 17.12.2014) până la data plăţii efective, cu titlu de daune materiale, către partea civilă EGYED HANNA MARIA (conform solicitării, mai puţin contravaloarea monumentului funerar, pentru care nu s-a prezentat decât o ofertă de preţ, nefiind dovedit că ar fi fost efectiv efectuată cheltuiala în discuţie); - câte 100.000 lei, cu titlu de daune morale, pentru fiecare dintre părţile civile EGYED HANNA MARIA şi GLICK MARTA ECATERINA, plus dobânzile legale aferente acestor debite de la data constituirilor de părţi civile (data de 17.12.2014) până la data plăţii efective. În temeiul art. 397 alin. 1 Cod procedură penală, cu aplicarea art. 313 din Legea nr. 95/2006 şi art. 1357 şi 1381 din Codul civil în vigoare la data săvârşirii infracţiunii pentru săvârşirea căreia a fost condamnat inculpatul, admite acţiunea civilă formulată de partea civilă Spitalul Judeţean de Urgenţă Miercurea Ciuc, cu sediul în municipiul Miercurea Ciuc, str. Denes Laszlo, nr. 2, judeţul Harghita, şi obligă inculpatul la plata, către această parte civilă, a sumei de 266 lei, cu titlu de daune materiale, reprezentând contravaloarea spitalizării persoanei vătămate Dotzauer Elisabeta, precum şi la plata dobânzilor legale aferente acestui debit de la data acordării îngrijirilor medicale până la data plăţii efective. În temeiul art. 397 alin. 1 Cod procedură penală, cu aplicarea art. 313 din Legea nr. 95/2006 şi art. 1357 şi 1381 din Codul civil în vigoare la data săvârşirii infracţiunii pentru săvârşirea căreia a fost condamnat inculpatul, admite acţiunea civilă formulată de partea civilă Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu Mureş, cu sediul în municipiul Târgu Mureş, str. Gh. Marinescu, nr. 50, judeţul Mureş, şi obligă inculpatul la plata, către această parte civilă, a sumei de 23600,46 lei, cu titlu de daune materiale, reprezentând contravaloarea spitalizării persoanei vătămate Dotzauer Elisabeta, precum şi la plata dobânzilor legale aferente acestui debit de la data acordării îngrijirilor medicale până la data plăţii efective. În temeiul art. 276 alin. 2 Cod procedură penală, admite cererea formulată de părţile civile şi îl obligă pe inculpat la plata a câte 3673 lei către fiecare dintre părţile civile, cu titlu de cheltuieli judiciare, conform înscrisurilor doveditoare depuse la dosar. Constată că în cauză are calitatea de asigurător de răspundere civilă (parte responsabilă civilmente) S.C. ASIGURAREA ROMÂNEASCĂ ASIROM VIENNA INSURANCE GROUP S.A., cu sediul în B-dul Carol, nr. 31-33, sector 2, Bucureşti şi, pe cale de consecinţă, în baza art.50 din Legea nr. 136/1995 şi Ordinului C.S.A. nr. 14/2011, obligă asigurătorul la plata despăgubirilor civile şi a cheltuielilor judiciare menţionate mai sus, acordate în favoarea părţilor civile. Atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 şi 84 din vechiul Cod penal, privind revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei. O copie a prezentei hotărâri se va comunica I.P.J. Harghita - Serviciul Rutier, în vederea anulării permisului de conducere al inculpatului. Potrivit art. 7 din Legea nr. 76/2008, dispune prelevarea de probe biologice de la inculpat după rămânerea definitivă a prezentei hotărâri. În temeiul art. 274 alin. 1 Cod procedură penală, obligă pe inculpat la plata sumei de 107 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de către stat (50 lei pentru faza de judecată şi 57 lei pentru faza de urmărire penală). Cheltuielile cu interpretul şi cu avocatul desemnat din oficiu pe seama inculpatului pentru faza camerei preliminare rămân în sarcina statului. Suma de 200 de lei reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu pe seama inculpatului pentru faza camerei preliminare se va avansa Baroului Harghita din fondul special al Ministerului Justiţiei. Constată că inculpatul a fost asistat în faza judecăţii de apărător ales. Cu apel în 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi 07.04.2015.
Hotarare 399/2015 din 07.04.2015In vederea deliberării şi pronunţării hotărârii va stabili termen .07.04.2015 potrivit prev. art. 391 al. 1 Cod procedură penală.
In vederea deliberării şi pronunţării hotărârii va stabili termen 02.04.2015 pentru data de 02.04.2015 potrivit prev. art. 391 al. 1 Cod procedură penală.
Incheiere de sedinta din 24.03.2015obtinere raport de evaluare
Incheiere de sedinta din 10.03.2015pentru administrare probe pe latura civila.
Incheiere de sedinta din 10.02.2015În baza art. 346 alin. 2 C. proc. pen., constată legalitatea sesizării instanţei, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală în Dosarul de urmărire penală nr. 374/P/2012 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Miercurea Ciuc. Dispune începerea judecăţii în cauza privind pe inculpatul B****** R*****, pentru infracţiunea de „ucidere din culpă”, prev. şi ped. de art. 192 alin. 1 şi 2 Cod penal. Fixează termen de judecată pentru data de 10.02.2015, cu citarea părţilor. Cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Definitivă.
Incheiere de sedinta din 13.01.2015reluarea procedurii de citare
Incheiere de sedinta din 17.12.2014