B**** N***
Condamnats.p. 53 În baza art.23 din Legea 255/2013 raportat la art. 595 C. proc. pen., admite contestaţia la executare ca urmare a sesizării din oficiu formulată de Comisia de evaluare a dosarelor de penitenciar Penitenciarul Poarta Albă privind pe condamnatul B**** N*** - născut la data de 07.04.1969, CNP.*********2980. Constată că infracţiunea prevăzută de art. 215 C. pen. din 1969 a fost modificată sub aspect sancţionator prin intrarea în vigoare a Legii 286/2009. În baza art.6 alin.1 C.pen. reduce pedeapsa aplicată condamnatului B**** N*** prin sentinţa penală nr.307/02.10.2000 a Tribunalului Brăila definitivă prin dec. pen. nr.470/21.01.2005 a Î.C.C J. la data de 21.01.2005 pentru infracţiunea de înşelăciune, care are corespondent şi în Codul penal, respectiv art.244 alin. (1) C. pen., de la 12 ani închisoare şi 4 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art.64 lit.a şi b c.p. cu aplicarea art.64-71 c. pen. la pedeapsa de 3 ani închisoare, maximul special prevăzut de art. 244 alin. (1) C. pen. Dispune anularea MEPI nr.706/2000 din 04.02.2005 emis de Tribunalul Brăila, în baza sentinţei penale nr.307/02.10.2000 a Tribunalului Brăila şi dispune punerea în libertate de îndată a numitului B**** N***, dacă nu este reţinut sau arestat în altă cauză. Executorie. În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen. cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi 01 februarie 2014.
Hotarare 53/2014 din 01.02.2014