V**** C*************
Inculpat InculpatP********* C*************
Inculpat InculpatG****** I***** C*****
Inculpat InculpatM**** I***
Parte civilă Parte vătămatăP***** D***** F*********
Parte vătămată Parte vătămatăAdmite apelul declarat de inculpatul V. C.-F. împotriva sentinţei penale nr. 245/30 ianuarie 2014 pronunţată de Judecătoria Deva, în dosar nr. 6293/221/2013*. Extinde efectele apelului declarat de inculpatul V.C-F. asupra inculpatului P. C-C. Desfiinţează sentinţa penală apelată sub aspectul incidenţei art. 5 alin. 1 din noul Cod penal, al individualizării judiciare a pedepselor principale aplicate inculpaţilor V. C-F. şi P. C-C., al aplicării pedepselor accesorii şi, rejudecând în aceste limite: Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare aplicată inculpatului V. C.-F. şi repune în individualitate pedepsele, astfel: - pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat în formă continuată prevăzută de art. 208 al. 1, 209 al.1 lit. a, g, i Cod penal, cu aplicarea art. 41 al. 2 Cod penal, art. 37 al. 1 lit. a Cod penal şi art. 320/1 Cod procedură penală; - pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat prevăzută de art. 208 al. 1, 209 al.1 lit. g, i şi al. 3 lit. h Cod penal, cu aplicarea art. 37 al. 1 lit. a Cod penal şi art. 320/1 Cod procedură penală. Cu aplicarea art. 5 alin. 1 din noul Cod penal constată că infracţiunea de furt calificat în formă continuată pentru care a fost trimis în judecată inculpatul V. C.-F. se încadrează în dispoziţiile art. 228 alin. 1, art. 229 alin. 1 lit. b, d din noul Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal anterior. Menţine soluţia de condamnare a inculpatului V. C.-F. pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat în formă continuată prevăzută de art. 228 alin. 1, art. 229 alin. 1 lit. b, d din noul Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal anterior, art. 37 alin. 1 lit. a Cod penal anterior, art. 396 alin. 10 Cod procedură penală (art. 320 indice 1 alin. 7 Cod procedură penală anterior) şi reduce pedeapsa de la 3 ani închisoare la 2 ani închisoare. Cu aplicarea art. 5 alin. 1 din noul Cod penal constată că infracţiunea de furt calificat pentru care a fost trimis în judecată inculpatul V. C.-F.se încadrează în dispoziţiile art. 228 alin. 1, art. 229 alin. 1 lit. b, d, alin. 3 lit. h din noul Cod penal. Menţine soluţia de condamnare a inculpatului V. C.-F. pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat prevăzută de art. 228 alin. 1, art. 229 alin. 1 lit. b, d, alin. 3 lit. h din noul Cod penal, cu aplicarea art. 37 alin. 1 lit. a Cod penal anterior, art. 396 alin. 10 Cod procedură penală (art. 320 indice 1 alin. 7 Cod procedură penală anterior) şi reduce pedeapsa de la 3 ani închisoare la 2 ani şi 6 luni închisoare. Cu aplicarea art. 5 alin. 1 din noul Cod penal aplică tratamentul pluralităţii de infracţiuni mai favorabil inculpatului şi în baza art. 34 lit. b Cod penal anterior, raportat la art. 33 lit. a Cod penal anterior contopeşte pedepsele de 2 ani închisoare şi 2 ani şi 6 luni închisoare, rezultând pedeapsa cea mai grea de 2 ani şi 6 luni închisoare, pe care inculpatul o va executa în regim de detenţie. Păstrează dispoziţia instanţei de fond referitoare la menţinerea liberării condiţionate cu privire la restul de 607 zile, rămas de executat din pedeapsa de 5 ani închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 107/2011 a Judecătoriei Deva. Cu aplicarea art. 12 alin. 1 din Legea nr. 187/2012 înlătură pedeapsa accesorie a interzicerii exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a, b Cod penal anterior. În baza art. 72 alin. 1 din noul Cod penal deduce din pedeapsa aplicată inculpatului V. C.-F. perioada reţinerii şi arestării preventive din data de 18 iulie 2013 până în data de 16 aprilie 2014. Cu aplicarea art. 5 alin. 1 din noul Cod penal constată că infracţiunea de furt calificat în formă continuată pentru care a fost trimis în judecată inculpatul P. C.-C. se încadrează în dispoziţiile art. 228 alin. 1, art. 229 alin. 1 lit. b, d din noul Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal anterior. Menţine soluţia de condamnare a inculpatului P. C.-C. pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat în formă continuată prevăzută de art. 228 alin. 1, art. 229 alin. 1lit. b, d din noul Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal anterior, art. 396 alin. 10 Cod procedură penală (art. 320 indice 1 alin. 7 Cod procedură penală anterior) şi reduce pedeapsa de la 2 ani închisoare la 1 an şi 2 luni închisoare, pe care inculpatul o va executa în regim de detenţie. Cu aplicarea art. 12 alin. 1 din Legea nr. 187/2012 înlătură pedeapsa accesorie a interzicerii exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a, b Cod penal anterior. În baza art. 72 alin. 1 din noul Cod penal deduce din pedeapsa aplicată inculpatului P. C-C. perioada reţinerii şi arestării preventive din data de 18 iulie 2013 până în data de 16 aprilie 2014. Menţine în rest dispoziţiile sentinţei penale apelate în măsura în care nu contravin prezentei decizii. Respinge ca nefondat apelul Parchetului de pe lângă Judecătoria Deva declarat împotriva aceleiaşi sentinţe. În baza art. 275 alin. 3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare avansate în apel rămân în sarcina statului. Acordă onorariile în sumă de câte 300 lei apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru inculpaţii P. C. C. (av. C. R.) şi V. C-F. (av. A. M.), sume care se vor avansa din fondul special destinat al Ministerului Justiţiei. Acordă onorariul parţial în sumă de 75 lei apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpatul G. I.(av. C. M.), sumă care se va avansa din fondul special destinat al Ministerului Justiţiei. Definitivă.
Hotarare 287/2014 din 16.04.2014Amână cauza la data de 16.04.2014.
Incheiere de sedinta din 31.03.2014MENŢINE MĂSURA ARESTĂRII PREVENTIVE LUATĂ FAŢĂ DE INCULPAŢII P.C.C. şi V.C.F.
Incheiere de sedinta din 24.03.2014