A******** P***** D********* C********* C*** P*****
PetentPrin cererea formulată la data de 17.04.2014, înregistrată pe rolul Judecătoriei Târnăveni sub nr. 632/323/2014, A******** P***** D********* C********* C*** P*****, prin împuternicit Cocoş Ionel Beniamin, a solicitat înscrierea asociaţiei în Registrul Asociaţiilor şi Fundaţiilor, în vederea dobândirii personalităţii juridice. S-au depus la dosarul cauzei: act constitutiv, statut, contract de comodat, extras CF, dovada depunere capital social iniţial, dovada disponibilităţii denumirii, certificate de cazier fiscal şi C.I. pentru membrii fondatori. Analizând actele dosarului, instanţa constată că actul constitutiv şi statutul asociaţiei – petente sunt încheiate în formă autentică şi cuprind menţiunile prevăzute de art. 6 din O.G. nr. 26/2000 sub sancţiunea nulităţii absolute, iar scopul propus se încadrează în dispoziţiile art. 1 şi 4 din O.G. nr. 26/2000. Instanţa mai reţine că petenta a prezentat dovada disponibilităţii denumirii şi a dovedit existenţa sediului şi patrimoniul iniţial în cuantumul prevăzut de lege, depunând şi certificate de cazier fiscal pentru membrii fondatori. Constatând îndeplinite condiţiile pentru constituirea asociaţiei, aşa cum sunt prevăzute de dispoziţiile O.G. nr. 26/2000, modificată şi completată prin Legea nr. 246/2005, instanţa va admite cererea şi va dispune înregistrarea asociaţiei în registrul special ţinut la grefa instanţei.
Incheiere finala dezinvestire 415/2014 din 19.05.2014