M******** M****
Făptuitor suspectAdmite cererea de îndreptare.
Incheiere de sedinta din 30.07.2014Admite propunerea Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Mureş. În baza art. 247 alin. (1) şi art. 248 alin. (9) C. proc. pen., dispune internarea medicală provizorie a suspectului Magyorosi Mihai, într-o unitate specializată de asistenţă medicală, până la însănătoşire sau până la ameliorarea care înlătură starea de pericol ce a determinat luarea măsurii. În temeiul art. 572 Cproc pen un exemplar al prezentei încheieri, însoţite de o copie a raportului medical de expertiză psihiatrică nr. 2681/A1 Psihiatrie/147 emis de către Institutul de Medicină Legală Târgu Mureş se trimite către autoritatea de sănătate publică din judeţul Mureş, iar câte un exemplar de pe încheiere se va comunica şi IML Târgu Mureş şi Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Mureş. În baza art.275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Onorariul apărătorului din oficiu, în cuantum de 100 lei, se avansează din fondurile Ministerului Justiţiei. Cu drept de contestaţie în termen de 5 zile de la pronunţare. Pronunţată în camera de consiliu, azi 25.07.2014
Incheiere finala dezinvestire 141/2014 din 25.07.2014pentru data de 25.07.2014, ora 14.00.
Incheiere de sedinta din 18.07.2014Admite propunerea Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Mure?. În baza art. 184 alin. (25) şi art. 248 alin. (9) C. proc. pen., dispune prelungirea internării medicale provizorii în vederea efectuării expertizei medico-legale psihiatrice a suspectului Magyorosi Mihai, într-o unitate specializată de asistenţă medicală, în perioada 10.07.2014 – 31.07.2014. În baza art.275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Onorariul apărătorului din oficiu, în cuantum de 100 lei, se avansează din fondurile Ministerului Justiţiei. Un exemplar al prezentei încheieri, împreună cu dosarul cauzei, se va înainta, de îndată, către IML Târgu Mure?. Cu drept de contestaţie în termen de 5 zile de la pronunţare. Pronunţată în camera de consiliu, azi 08.07.2014.
Incheiere de sedinta din 08.07.2014- amână cauză - acordă un nou termen de judecată
Incheiere de sedinta din 27.06.2014Având în vedere că mandatul de aducere emis pe numele suspectului M******** M**** nu a putut fi executat, dispune efectuarea unei expertize medico legale psihiatrice cu următoarele obiective : 1. Stabilirea faptului că suspectul suferă de vreo afecţiune psihică iar în caz afirmativ care sunt acestea . 2. Dacă afecţiunile psihice de care suferă suspectul pot prezenta un pericol pentru celelalte persoane, având în vedre ?i dosarul de urmărire penală, şi dacă este recomandabilă internarea medicală nevoluntară a acestuia. - internarea medicală provizorie pe o perioadă de 30 de zile în vederea efectuării expertizei psihiatrice; - comunicarea unui exemplar din prezenta încheiere parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Mureş, în vederea punerii în executare;
Incheiere de sedinta din 30.05.2014