S**** T* T***** C******
InculpatCondamnă pe inculpatul S.T.C., fără antecedente penale, pentru comiterea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are o îmbibaţie alcoolică peste limita legală, prev. de art. 87 alin. 1 din OUG nr. 195/2002 republicată, cu aplic. art. 5 Cod penal şi aplic. art. 396 alin. 10 Cod procedură penală, la pedeapsa de 1 an şi 3 luni închisoare. În baza art. 81 Cod penal din 1969 dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei închisorii, stabilind un termen de încercare de 3 ani şi 3 luni, potrivit disp. art.82 alin. 1 Cod penal din 1969. Pune în vedere inculpatului prevederile art. 83 Cod penal din 1969, privind revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei. În baza art. 71 Cod penal din 1969 interzice inculpatului, cu titlu de pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a şi b Cod penal din 1969 pe durata executării pedepsei principale, iar în temeiul art. 71 alin. 5 Cod penal din 1969 dispune suspendarea executării pedepselor accesorii pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii. În temeiul art. 274 alin 1 Cod procedură penală obligă pe inculpat să plătească suma de 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare în favoarea statului. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică azi, 26.11.2014.
Hotarare 1910/2014 din 26.11.2014AP 26.11.2014
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 19.11.2014AP 19.11.2014
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 12.11.2014