Dosar 6348/327/2014 din 01.09.2014

conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe (art.336 NCP)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 6348/327/2014
Data dosar:
01.09.2014
Instanta:
Judecătoria Tulcea
Departament:
Sectia civila si penala
Obiect:
conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe (art.336 NCP)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 15.01.2015 la ora 08:30

    Complet: PCPF1
  • Condamnare

    În temeiul art. 386 alin. (1) NCPP schimbă încadrarea juridică a faptei din infracţiunea prevăzută de art. 336 alin. (1) NCP în infracţiunea prevăzută de art. 336 alin. (1) NCP cu aplicarea art. 41 alin. (1) NCP. În temeiul art. 336 alin. (1) NCP, cu aplicarea art. 396 alin. (10) NCPP, raportat la art. 41 alin. (1) NCP condamnă inculpatul P**** I****, , la pedeapsa de 1 an şi 4 luni închisoare, sub aspectul săvârşirii, la data de 15.03.2014, a infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului În temeiul art. 67 NCP, interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi i) NCP, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a conduce autovehicule din categoriile “A” şi “B”, pe o durată de 3 ani şi 6 luni, în condiţiile art. 68 NCP. În temeiul art. 65 alin. (1) NCP interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi i) NCP, în condiţiile art.65 alin.(3) NCP. În temeiul art. 83 alin. (1) Cod penal anterior, raportat la art. 15 alin. (2) din Legea nr. 187/2012, revocă suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 1 an şi 6 luni închisoare aplicată inculpatului prin Sentinţa penală nr. 798/17.06.2013 a Judecătoriei Tulcea, definitivă prin nerecurare la data de 04.10.2013. Dispune executarea în întregime a pedepsei de 1 an şi 6 luni închisoare, care se adaugă la pedeapsa aplicată prin prezenta hotărâre, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 2 ani şi 10 luni închisoare. În temeiul art. 67 NCP, interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi i) NCP pe o durată de 3 ani şi 6 luni, în condiţiile art. 68 NCP. În temeiul art. 65 alin. (1) NCP interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi i) NCP, în condiţiile art.65 alin.(3) NCP. În temeiul art. 274 alin.(1) NCPP, obligă inculpatul la plata cheltuielilor judiciare avansate de către stat, în cuantum total de 400 lei. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 15.01.2015.

    Hotarare 39/2015 din 15.01.2015
  • Sedinta din data de 06.01.2015 la ora 08:30

    Complet: PCPF1
  • Amână cauza

    Amână pronunţarea 9 zile-15.01.2015

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 06.01.2015
  • Sedinta din data de 18.11.2014 la ora 08:30

    Complet: PCPF1
  • Amână cauza

    faţă d elipsa inculpatului ce se va recita si emite mandat de aducere pe numele acestuia

    Incheiere de sedinta din 18.11.2014
  • Sedinta din data de 09.10.2014 la ora 08:30

    Complet: PCPF1
  • Încheiere

    În temeiul art. 346 alin. (2) NCPP, constată legalitatea Rechizitoriului din data de 26.08.2014 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Tulcea, legalitatea administrării probelor şi actelor de urmărire penală efectuate în dosarul nr. 1317/P/2014. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul P**** I****, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau altor substanţe, prevăzută de art. 336 alin. (1) NCP. Fixează termen de judecată la data de 18.11.2014. Se citează inculpatul şi se solicită IPJ Tulcea eliberarea copiei cazierului judiciar actualizat al inculpatului. Pronunţată în camera de consiliu, astăzi 09.10.2014.

    Incheiere camera preliminara din 09.10.2014

Flux dosar


Actualizare GRPD