F***** L******
ReclamantH***** D***
PârâtAdmite acţiunea având ca obiect „partaj bunuri comune” formulată de reclamanta F***** L****** în contradictoriu cu pârâtul H***** D***, astfel cum a fost modificată. Anulează cererea reconvenţională formulată de către pârâtul H***** D*** în contradictoriu cu reclamanta Flore Liliana, ca netimbrată. Ia act şi consfinţeşte tranzacţia părţilor, având următorul conţinut: TRANZACŢIE Azi, 22 ianuarie 2015, între reclamanta F***** L******, cu CNP *********4991, domiciliată în sat Reuseni nr. 37, comuna Udeşti, judeţul Suceava şi pîrîtul H***** D*** cu CNP *********4998, domiciliat în sat Reuseni nr. 37, comuna Udeşti, judeţul Suceava s-a încheiat prezenta tranzacţie pentru stingerea pe cale amiabilă a litigiului ce face obiectul dosarului nr. 6349/314/2014, partaj bunuri comune, în condiţiile ce le vom menţiona în cele ce urmează. Obiectul dosarului vizează partajarea bunurilor dobîndite de noi, părţile, în timpul căsătoriei, bunuri în valoare totală de 55.000 lei, la care avem o contribuţie egală de 1/2 . Bunurile ce urmează a fi partajate sunt: cota de 5/8 părţi indivize din 1100 mp, suprafaţă identică cu pf nr. 282, pf 322/16 din CF 32327 Udeşti (Cf vechi 663 Reuseni) şi cota de 13/16 părţi indivize din casă şi anexe, bucătărie de vară, şură cu grajd situate în intravilan sat Reuseni comuna Udeşti. Imobilele construcţii sunt compuse din casa edificată în anul 2004, formată din 6 camere, subsol cu beci, garaj, bucătărie de vară avînd două camere şi hol, şură cu grajd. Faţă de obiectul dosarului şi avînd în vedere că suntem de acord cu bunurile ce compun masa de partajat, precum şi cotele ce intră la partaj, noi părţile am convenit la stingerea litigiului pe cale amiabilă astfel: 1. Reclamanta F***** L****** primeşte în lotul său suprafaţa totală de 573 mp teren conform planului de situaţie întocmit de către expertul topo judiciar Alexandrov Paul, respectiv lotul nr. 1 din propunerea de lotizare a expertului. Suprafaţă este compusă din parcela 1 A de 126 mp şi parcela 4 CC de 217 mp culoare verde din expertiză, în proprietate exclusivă, precum şi 230 mp reprezentînd cota de 1/2 din 460 mp, în indiviziune, marcată cu albastru în raportul de expertiză. Tot în lotul reclamantei va intra şi cota de 1/2 din imobilul casă - CI în raportul topo - , identificată cu culoare mov în planul de situaţie ce a stat la baza autorizaţiei de construcţie, cota de 1/2 din şura cu grajd, respectiv fînarul - C 3 pe planul de situaţie al expertului topo - , identificat de asemenea cu culoare mov în planul de situaţie ce a stat la baza autorizaţiei de construcţie, iar în proprietate exclusivă reclamanta primeşte bucătăria de vară - notată cu C 2 în planul expertului topo. 2.Pîrîtul H***** D*** primeşte în lotul său suprafaţa de 527 mp conform planului de situaţie întocmit de către expertul topo judiciar respectiv lotul nr. 2 din propunerea de lotizare a expertului. Suprafaţa din lotul său se compune din parcela 2 A de 297 mp în proprietate exclusivă, colorată cu roşu în expertiză şi suprafaţa de 230 mp colorată cu albastru, reprezentînd cota de 1/2 din suprafaţa de 460 mp, adică parcela 3 CC în indiviziune cu reclamanta. Din bunurile imobile construcţii ce compun masa de partajat pîrîtul primeşte în lotul său cota de 1/2 din casa de locuit identificată cu culoare portacalie în planul de situaţie ce a stat la baza autorizaţiei de construcţie - C 1 din raportul expertului topo- şi 1/2 din şura cu grajd, respectiv grajdul identificat cu culoare portocalie în planul ce a stat la baza autorizaţiei de construcţie, precum şi garajul - identificat cu C 3 din raportul expertului topo. In ceea ce priveşte imobilul fîntînă aceasta rămîne în indiviziune în proprietatea părţilor care o vor folosi împreună. Ca şi modalitate de acces la imobilele construcţii reclamanta F***** L****** va folosi poarta mare, iar pîrîtul H***** D*** va folosi ca acces la imobilele construcţii şi terenul proprietatea sa portiţa mică. Fiecare parte este de acord cu intabularea bunurilor ce le intră în lot prin prezenta tranzacţie. Această tranzacţie are la bază planul de situaţie pentru teren întocmit de expertul topo judiciar Alexandrov Paul şi planurile de situaţie pentru imobilele construcţii ce au stat la baza obţinerii autorizaţiei de construcţie, colorate cu mov şi portocaliu pentru fiecare lot. În privinţa cheltuielilor de judecată părţile precizează că pîrîtul va achita într-un termen de un an suma de 2000 lei reprezentînd cheltuieli judiciare. Prezenta tranzacţie a fost redactată de avocat Lascu Eugen în 4 exemplare, cîte unul pentru părţi, unul pentru instanţă şi unul pentru avocat.” Cu drept de recurs în termen de 30 zile de la comunicare. Cererea de recurs se depune la Judecătoria Suceava. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 22.01.2015.
Hotarare 357/2015 din 22.01.2015Încuviinţează cererea formulată de către reclamantă, prin apărător, acordă termenul solicitat în vederea încheierii unei tranzacţii. Admite excepţia netimbrării cererii reconvenţionale invocată fin oficiu, urmând ca asupra efectului admiterii excepţiei, instanţa să se pronunţe prin hotărârea finală. Amână judecarea cauzei la data de 22 ianuarie 2015, pentru când părţile au termen în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 27 noiembrie 2014.
Incheiere de sedinta din 27.11.2014Încuviinţează cererea formulată de către reclamantă, prin apărător, acordă termenul solicitat în vederea încheierii unei tranzacţii. Menţine în sarcina pârâtului obligaţia de a depune la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 558,81 lei aferentă cererii reconvenţionale formulată. Amână judecarea cauzei la data de 27 noiembrie 2014, pentru când părţile au termen în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 30 octombrie 2014.
Incheiere de sedinta din 30.10.2014