D******* G****** E****
Apelant InculpatAdmite apelul declarat de inculpatul D******* G****** E**** împotriva sentinţei penale nr.200 din data de 19.05.2014 pronunţată de Judecătoria Suceava în dosar nr. 635/314/2014. Desfiinţează în parte sentinţa penală mai sus-menţionată şi în rejudecare: În baza art.89 alin.1 din OUG nr.195/2002 rap. la art.374 alin.4 Cod procedură penală, art.375 alin.1 Cod procedură penală, art.396 alin.10 Cod procedură penală cu apl.art.74 alin.1lit.a, b, c Vechiul Cod penal, art.76 alin.1 lit.d Vechiul Cod penal şi art.5 Cod penal, condamnă pe inculpatul D******* G****** E**** pentru săvârşirea infracţiunii de părăsirea locului accidentului de către conducătorul vehiculului implicat într-un accident de circulaţie în urma căruia a rezultat vătămarea integrităţii corporale a unei persoane fără încuviinţarea poliţiei care efectuează cercetarea locului faptei, la pedeapsa de 6 (şase) luni închisoare (în loc de 1 an închisoare). În baza art.82 alin.1 Cod penal, stabileşte termen de încercare de 2 ani şi 6 luni (în loc de 3 ani). Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei care nu sunt contrare prezentei decizii. Cheltuielile judiciare din apel rămân în sarcina statului, din care suma de 50 lei reprezentând onorariu parţial avocat oficiu inculpat se va avansadin fondurile Ministerului Justiţiei către Baroul Suceava. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică, azi 06.10.2014.
Hotarare 551/2014 din 06.10.2014