L*** D*****
PetentI************ J******* D* P****** S****** - P*** R***********
IntimatAdmite în parte plângerea contravenţională formulată de către petentul L*** D*****, în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliţie Judeţean Suceava. Dispune înlocuirea sancţiunii contravenţionale a amenzii de 170 lei, aplicată prin procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei seria CP nr. 6460043 din data de 14.05.2014, pentru fapta prev. de art. 36 al. 1 din OUG nr. 195/2002, cu sancţiunea avertismentului, atrăgând atenţia petentului asupra pericolului social al faptei săvârşite, cu recomandarea ca pe viitor să respecte dispoziţiile legale. Menţine celelalte dispoziţii ale procesului verbal contestat. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, cererea de apel urmând a fi depusă la Judecătoria Suceava. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 07.10.2014.
Hotarare 4485/2014 din 07.10.2014