B******* F***** P*** A************ P**
CondamnatRespinge propunerea formulată de Comisia pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate din cadrul Penitenciarul Vaslui privind liberarea condiţionată a condamnatului BURDIMAN FLORIN, anterior executării integrale a pedepsei de 8 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 708/2010 a Tribunalului Bucureşti – Secţia II Penală, ca neîntemeiată. În baza art. 587 alin. 2 Noul Cod de procedură penală, fixează termen de reiterare a cererii după data de 01.01.2015. În baza art. 275 alin. 3 din Noul Cod de procedură penală cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia, iar suma de 100 lei reprezentând onorariu apărător desemnat din oficiu va fi suportată din fondurile Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti. Cu drept de contestaţie la Tribunalul Vaslui în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 11.09.2014.
Hotarare 1863/2014 din 11.09.2014