Dosar 6390/312/2013 din 29.01.2014

cerere de liberare condiţionată (art.450 C.p.p., art.55 ind.1 şi următoarele C.p.)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 6390/312/2013
Data dosar:
29.01.2014
Instanta:
Tribunalul Ialomița
Departament:
Secţia Penală
Obiect:
cerere de liberare condiţionată (art.450 C.p.p., art.55 ind.1 şi următoarele C.p.)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Recurs

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 12.02.2014 la ora 08:30

    Complet: C3 recurs - arestaţi
  • Admis recurs

    Admite recursul formulat de petentul condamnat S****** C****** I**** (date), împotriva sentinţei penale nr. 35 din 13.01.2014 pronunţată de Judecătoria Slobozia pe care o casează şi rejudecând admite cererea de liberare condiţionată formulată de petent şi dispune liberarea condiţionată a acestuia din pedeapsa de 4 ani închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 66/2010 pronunţată de Judecătoria Feteşti. Dispune punerea de îndată în libertate a acestuia de sub puterea mandatului de executare 120/2011 emis de Judecătoria Feteşti dacă nu este reţinut sau arestat în altă cauză. Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului, iar onorariile pentru avocat oficiu, fond şi recurs, vor fi avansat din fondurile Ministerului Justiţiei. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică azi, 12.02.1014.

    Hotarare 29/2014 din 12.02.2014

Flux dosar


Actualizare GRPD