Dosar 639/314/2014 din 20.01.2014

infracţiuni privind circulaţia pe drumurile publice (O.U.G nr. 195/2002)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 639/314/2014
Data dosar:
20.01.2014
Instanta:
Judecătoria Suceava
Departament:
.
Obiect:
infracţiuni privind circulaţia pe drumurile publice (O.U.G nr. 195/2002)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 19.05.2014 la ora 8:30

    Complet: C2 Old
  • Condamnare

    În baza art. 386 alin. 1 Cod pr.pen. respinge cererea de schimbare a încadrării juridice dată faptelor pentru care a fost trimis în judecată inculpatul CIUBOTARIU DANIEL, formulată de apărătorul ales al inculpatului, din infracţiunile prevăzută de art. 87 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002 ?i 86 alin. 2 din O.U.G. nr. 195/2002 în infracţiunile de conducerea unui vehicul sub influen?a alcoolului sau a altor substan?e prevăzută de art. 336 alin. 1 Cod Penal ?i conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea de?inerii permisului de conducere de către o persoană căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată, prevăzută de art. 335 alin. 2 Cod pr.pen, ca neîntemeiată. În baza art. 87 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002, cu reţinerea art. 374 alin. 4 Cod pr.pen., 375 alin. 1 Cod pr.pen. raportat la art. 396 alin. 10 Cod pr.pen., cu aplicarea art. 74 alin. 1 lit. a) Cod pen. din 1969 şi art. 5 Cod pen. condamnă pe inculpatul Ciubotariu Daniel, la pedeapsa închisorii de 7 (şapte) luni, pentru comiterea infracţiunii constând în conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul sau tramvai de către o persoană care are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge. Aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice şi a dreptului de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat, prev. de art. 64 alin. 1 lit. a) teza a II-a şi lit. b) Cod pen. din 1969 pe durata şi în condiţiile prevăzute de art. 71 Cod pen. din 1969, cu referire la art. 12 Legea nr. 187/2012 de punere în aplicare Cod pen. În baza art. 86 alin. 2 din O.U.G. nr. 195/2002, cu reţinerea art. 374 alin. 4 Cod pr.pen., 375 alin. 1 Cod pr.pen. raportat la art. 396 alin. 10 Cod pr.pen., cu aplicarea art. 74 alin. 1 lit. a) Cod pen. din 1969 şi art. 5 Cod pen. condamnă pe inculpatul Ciubotariu Daniel, la pedeapsa închisorii de 3 (trei) luni pentru comiterea infrac?iunii constând în conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată. Aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice şi a dreptului de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat, prev. de art. 64 alin. 1 lit. a) teza a II-a şi lit. b) Cod pen. din 1969 pe durata şi în condiţiile prevăzute de art. 71 Cod pen. din 1969, cu referire la art. 12 Legea nr. 187/2012 de punere în aplicare Cod pen. În temeiul art. 33 lit. a), art. 34 alin. 1 lit. b) Cod pen. din 1969 cu aplicarea art. 5 Cod pen, contope?te pedepsele stabilite, inculpatul Ciubotariu Daniel urmând a executa în final o pedeapsă rezultantă de 7 (şapte) luni închisoare. În temeiul art. 81 Cod pen. din 1969 cu aplicarea art. 5 Cod pen. suspendă condiţionat executarea pedepsei rezultante aplicate inculpatului Ciubotariu Daniel pe o durată de 2 ani şi 7 luni, termen de încercare stabilit în conformitate cu prevederile art. 82 alin. 1 Cod pen. din 1969. Aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice şi a dreptului de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat, prev. de art. 64 alin. 1 lit. a) teza a II-a şi lit. b) Cod pen. din 1969 pe durata şi în condiţiile prevăzute de art. 71 Cod pen. din 1969, cu referire la art. 12 Legea nr. 187/2012 de punere în aplicare Cod pen. În temeiul art. 71 alin. 5 Cod pen. din 1969, suspendă executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei principale. Atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 şi 84 a căror nerespectare atrage revocarea suspendării condiţionate. În temeiul art. 398 raportat la art. 274 alin. 1 Cod pr.pen. obligă inculpatul la plata sumei de 800 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat, din care 400 lei pentru faza de urmărire penală şi 400 lei pentru faza de judecată. În temeiul art. 398 raportat la art. 274 alin. 1 teza a II-a Cod pr.pen. onorariul avocatului desemnat din oficiu pentru inculpat – av. Gafencu Mihaela, din faza judecăţii, în cuantum de 200 lei, conform delega?iei pentru asisten?ă judiciară obligatorie nr. 267/05.02.2014, rămâne în sarcina statului, urmând a fi virat din conturile Ministerului Justi?iei în contul Baroului Suceava. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea prezentei minute. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 19.05.2014.

    Hotarare 202/2014 din 19.05.2014
  • Sedinta din data de 05.05.2014 la ora 8:30

    Complet: C2 Old
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea la data de 19.05.2014. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 5.05.2014.

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 05.05.2014
  • Sedinta din data de 28.04.2014 la ora 8:30

    Complet: C2 Old
  • Amână pronunţarea

    Deliberarea şi pronunţarea vor avea loc în data de 5 mai 2014.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 28.04.2014
  • Sedinta din data de 21.03.2014 la ora 8:30

    Complet: CCP2 Old
  • Amână cauza

    În baza art. 346 alin. 2 Cod pr.pen. constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. 1622/P/2013 din data 29.11.2013 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava privind pe inculpatul Ciubotariu Daniel trimis în judecată în stare de libertate sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice având o îmbibaţie alcoolică peste limita legală şi conducere a unui autovehicul pe drumurile publice de către o persoană căreia i-a fost suspendată exercitarea dreptului de a conduce, prev. de art. 87 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002 şi art 86 alin. 2 din O.U.G. nr. 195/2002, ambele cu aplicarea art. 33 lit. a Cod pen. din 1968., precum şi legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul Ciubotariu Daniel şi fixează termen de judecată în data de 28.04.2014, complet C2 penal, pentru când se citează inculpatul. Se va face notă telefonică în privinţa avocatului inculpatului în vederea asigurării apărării. Definitivă. În baza art. 346 alin. 1 Cod pr.pen. prezenta încheiere se va comunica Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava şi inculpatului Ciubotariu Daniel. Pronunţată în şedinţă publică , astăzi, 21.03.2014.

    Incheiere camera preliminara din 21.03.2014
  • Sedinta din data de 24.02.2014 la ora 8:30

    Complet: C2 Old
  • Amână cauza

    Trimite prezenta cauză la judecătorul de cameră preliminară CCP 2 pentru dispunerea măsurilor. Pune în vedere inculpatului Ciubotariu Daniel şi apărătorului desemnat din oficiu al acestuia că, în termen de 20 zile începând cu data de astăzi, pot formula cereri şi excepţii cu privire la competenţa şi legalitatea sesizării instanţei, precum şi cu privire la legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de către organele de urmărire penală. Pronunţată în şedinţa publică, astăzi, 24 februarie 2014.

    Incheiere de sedinta din 24.02.2014

Flux dosar


Actualizare GRPD