D***** L*****
InculpatÎn temeiul art. 396, alin. 4 şi alin. 10 din Codul de procedură penală raportat la art. 83 din Codul penal stabileşte pentru inculpatul DL pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană aflată sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe, prev. de art. 336, alin. 1 din Codul penal şi amână aplicarea acestei pedepse pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani conform art. 84 alin. 1 din Codul penal. În temeiul art. 85 din Codul penal obligă inculpatul la respectarea următoarelor măsuri de supraveghere: - să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Cluj la datele fixate de acesta; - să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; - să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea; - să comunice schimbarea locului de muncă; - să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În temeiul art. 85, alin. 2, lit. b obligă inculpatul să presteze un număr de 30 de zile de muncă neremunerată în folosul comunităţii, în cadrul Primăriei mun. Cluj-Napoca sau în cadrul Regiei Autonome a Domeniului Public Cluj-Napoca. În temeiul art. 83, alin. 4 din Codul penal prezintă motivele pentru care s-a dispus amânarea aplicării pedepsei respectiv lipsa antecedentelor penale, atitudinea de recunoaştere şi regret a săvârşirii faptei şi atitudinea cooperantă cu organele judiciare şi atenţionează inculpatul asupra conduitei sale viitoare şi asupra faptului că nerespectarea măsurilor de supraveghere, neexecutarea obligaţiilor stabilite sau săvârşirea unei noi infracţiuni pot atrage revocarea amânării, dispunerea aplicării şi executarea pedepsei stabilite prin prezenta sentinţă. În temeiul art. 274, alin. 1 din Codul de procedură penală obligă inculpatul la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în cuantum de 219,10 lei(119,10 lei avansate în cursul urmăririi penale şi 100 lei în cursul judecăţii). Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 16.02.2015.
Hotarare 45/2015 din 16.02.2015Conform dispoziţiilor art. 391 al. 1 Cod procedură penală, pronunţarea hotărârii va avea loc in data de 16.02.2015
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 04.02.2015În temeiul art. 346 alin. 1 şi 2 din Codul de procedură penală, constată legalitatea rechizitoriului cu nr. 663/P/2014 emis de Parchetul de pe lângă Judecătoria Turda, a administrării probelor(mijloacelor de probă) respectiv – procesul-verbal de constatare a infracţiunii, declaraţiile inculpatului, declaraţiile suspectului AAR, procesul-verbal de interpretare a protocolului etilotest nr. 05486, procesul-verbal de prelevare probe biologice, buletinul de examinare clinică, buletinul de analiză toxicologică-alcoolemie nr. 327 eliberat de IML Cluj-Napoca la data de 11.03.2014, fişa de evidenţa auto, copia permisului de conducere, act de identitate şi talon autoturism şi a efectuării actelor de urmărire penală. Prin urmare, dispune începerea judecăţii în cauza nr. 6412/328/2014 privind pe inculpatul DL pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană aflată sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe, prev. de art. 336, alin. 1 din Codul penal. Stabileşte termen de judecată pentru data de 04.02.2015, complet de judecată penal 2. Dispune solicitarea fişei de cazier judiciar a inculpatului. Definitivă. Pronunţată în camera de consiliu, azi, 04.02.2015.
Incheiere camera preliminara din 04.02.2015