A****** D**** A*******
InculpatH***** D**** C****
Parte vătămatăÎn baza art. 5 Cod penal, raportat la criteriul aprecierii globale statuat prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 265 din data de 6 mai 2014, stabileşte lege penală mai favorabilă inculpatului A D A Codul penal din 1969. În baza art. 180 alin. 2 Cod penal 1969 rap. la art. 63 alin.3 teza II Cod penal 1969, cu aplicarea art. 5 Cod penal şi a prevederilor art. 396 alin.10 Cod procedură penală condamnă pe inculpatul A D A, la pedeapsa de 700 lei amendă penală pentru comiterea infracţiunii de lovire sau alte violenţe. Amenda penală aplicată inculpatului prin prezenta sentinţă se va executa conform prevederilor art. 559 Cod procedură penală. Atrage atenţia inculpatului asupra prevederilor art.631 Cod penal 1969 privind înlocuirea pedepsei amenzii cu pedeapsa închisorii, în cazul sustragerii cu rea credinţă de la executarea pedepsei amenzii. În baza art. 25 şi art.397 alin.1 Cod procedură penală, raportat la prev. art. 1349 şi art. 1357 Cod civil, admite în parte acţiunea civilă formulată de partea civilă H D C, obligă pe inculpatul A D A la plata către partea civilă a sumei de 2 500 lei cu titlu de daune morale. În temeiul art. 272 şi art. 274 Cod procedură penală dispune avansarea sumei de 200 lei din fondul Ministerului Justiţiei către Baroul Sălaj reprezentând onorariul apărătorul din oficiu av. P M, care a asigurat asistenţa juridică a inculpatului în faza de judecată, cheltuieli ce rămân în sarcina statului. În baza art.274 Cod procedură penală obligă pe inculpatul A D A la plata sumei de 450 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de către stat. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din data de 24 aprilie 2015.
Hotarare 118/2015 din 24.04.2015Stabileşte dată pentru deliberare şi pronunţare 24.04.2015.
Incheiere de sedinta din 17.04.2015Pentru citarea martorilor şi pentru citarea incukpatului cu mandat de aducere.
Incheiere de sedinta din 13.03.2015Pentru citarea cu mandat a inculpatului.
Incheiere de sedinta din 13.02.2015În baza art. 346 alin. 2 Cod procedură penală constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. 42/P/2014 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Zalău din data de 18.11.2014, legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală. Dispune începerea judecăţii faţă de inculpatul A D A trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de lovire şi alte violenţe prevăzută de art. 180 alin.2 Cod penal 1969 cu aplicarea art. 5 Cod penal. Definitivă. Pronunţată în camera de consiliu, azi 16 ianuarie 2015.
Incheiere camera preliminara din 16.01.2015