S* G******* A******** S* B******** - P*** R***********
ReclamantE****** R****** A******** R********** S* V******** .* P*** R***********
PârâtM******** T****** A*****
IntervenientAdmite cererea formulată de reclamanta SC Groupama Asigurări SA în contradictoriu cu pârâta SC Euroins România Asigurare Reasigurare SA şi intervenientul M******** T****** A*****. Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 8058,78 lei reprezentând contravaloarea daunelor achitate pentru poliţa nr. 2003196844, la care se adaugă penalităţi de întârziere în cuantum de 0,1% pe zi de întârziere, începând cu data notificării şi până la data plăţii efective. Obligă pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 200 lei reprezentând cheltuieli de judecată. Executorie. Cu drept de apel, care se depune la Judecătoria Suceava, în termen de 30 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16.12.2014.
Hotarare 6101/2014 din 16.12.2014Amână pronunţarea la data de 16.12.2014.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 09.12.2014Se va reveni cu adresă către Baroul Suceava, în sensul filei 134 dosar, sub sancţiunea amendării doamnei avocat Ursu Simona. Se va repeta procedura de citare cu intervenientul M******** T****** A***** prin afişare la uşa instanţei, pe portalul instanţei de judecată şi la ultimul domiciliu cunoscut.
Incheiere de sedinta din 18.11.2014Numeşte prin tragere la sorţi curator special pe avocat Ursu Simona . Stabileşte onorariul provizoriu curator în cuantum de 200 lei, în sarcina reclamantei, în conformitate cu disp. art.58 alin.4 Noul Cod de procedură civilă. În baza dispoziţiilor art. 48 alin. 3 din O.G. nr. 80/2013 pune în vedere apărătorului reclamantei să facă dovada avansării remuneraţiei curatorului în cuantum de 200 lei în contul – RO90BTRL03401202T10262XX deschis la Banca Transilvania, titular cont - Baroul Suceava, pentru avocat Ursu Simona, sub sancţiunea suspendării judecării cauzei în temeiul art. 242 Cod procedură civilă. Se va emite adresă către Baroul Suceava pentru a aduce la cunoştinţă faptul că a fost desemnat în calitate de curator al intervenientului M******** T****** A***** avocat Ursu Simona. Se va cita intervenientul M******** T****** A***** prin afişare la uşa instanţei, pe portalul instanţei de judecată şi la ultimul domiciliu cunoscut.
Incheiere de sedinta din 23.09.2014