Dosar 649/325/2014 din 13.01.2014

vătămarea corporală din culpă (art. 184 C.p.)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 649/325/2014
Data dosar:
13.01.2014
Instanta:
Judecătoria Timișoara
Departament:
SECŢIA PENALĂ
Obiect:
vătămarea corporală din culpă (art. 184 C.p.)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 05.11.2014 la ora 09:00

    Complet: C4P
  • Condamnare

    În temeiul art. 386 C. pr. pen. respinge cererea de schimbare a încadrării juridice a infracţiunii de mărturie mincinoasă prevăzută de art. 260 C.pen. din 1969 pentru care s-a dispus prin rechizitoriu trimiterea în judecată a inculpaţilor DA şi MO, în infracţiunea de mărturie mincinoasă prevăzută de art. 273 alin. 1 C. pen. în vigoare de la 01.02.2014, formulată de apărătorul ales al inculpaţilor av. Burugă Valentin. I. În temeiul art. 260 alin. 1 C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 5 alin. 1 C.pen., raportat la art. 396 alin. 1 C.proc.pen., condamnă pe inculpatul DA, cercetat în stare de libertate, la pedeapsa de 1 (un) an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de mărturie mincinoasă. În temeiul art. 71 alin.2 C.pen. din 1969 interzice inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a-II-a, lit b C. pen. pe durata executării pedepsei principale. În temeiul art. 81 C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 5 alin. 1 C.pen., dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei. În temeiul art. 82 C. pen. din 1969 stabileşte un termen de încercare de 3 (trei) ani. În temeiul art. 404 C. proc. pen. pune în vedere inculpatului dispoziţiile art. 83 C.pen. din 1969, respectiv, dacă în cursul termenului de încercare cel condamnat a săvârşit din nou o infracţiune, pentru care s-a pronunţat o condamnare definitivă chiar după expirarea acestui termen, instanţa revocă suspendarea condiţionată, dispunând executarea în întregime a pedepsei, care nu se contopeşte cu pedeapsa pentru noua infracţiune. În temeiul art. 71 alin. 5 C. pen. din 1969, suspendă executarea pedepselor accesorii pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii. În temeiul art. 274 alin. 1 şi 2 C.pr.pen. obligă inculpatul la plata sumei de 600 lei cheltuieli judiciare avansate de stat (din care 250 lei aferente fazei de urmărire penală). II. În temeiul art. 260 alin. 1 C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 5 alin. 1 C.pen. raportat la art. 396 alin. 1 C.proc.pen., condamnă pe inculpata MO, cercetată în stare de libertate, la pedeapsa de 1 (un) an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de mărturie mincinoasă. În temeiul art. 71 alin.2 C.pen. din 1969 interzice inculpatei exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a-II-a, lit b C. pen. pe durata executării pedepsei principale. În temeiul art. 81 C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 5 alin. 1 C.pen., dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei. În temeiul art. 82 C. pen. din 1969 stabileşte un termen de încercare de 3 (trei)ani. În temeiul art. 404 C. proc. pen. pune în vedere inculpatului dispoziţiile art. 83 C.pen. din 1969, respectiv, dacă în cursul termenului de încercare cel condamnat a săvârşit din nou o infracţiune, pentru care s-a pronunţat o condamnare definitivă chiar după expirarea acestui termen, instanţa revocă suspendarea condiţionată, dispunând executarea în întregime a pedepsei, care nu se contopeşte cu pedeapsa pentru noua infracţiune. În temeiul art. 71 alin. 5 C. pen. din 1969, suspendă executarea pedepselor accesorii pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii. În temeiul art. 274 alin. 1 şi 2 C.pr.pen. obligă inculpata la plata sumei de 600 lei cheltuieli judiciare avansate de stat (din care 250 lei aferente fazei de urmărire penală). III. În baza art. 396 alin.1, alin.6 rap. la art.16 alin.1 lit. f C.proc.pen. şi la art. 122 alin. 1 lit. d şi art. 124 C.pen din 1969 cu aplicarea art. 5 C.pen. încetează procesul penal pornit împotriva inculpatului SG, cercetat în stare de libertate, pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală din culpă prev. de art. 184 alin. 1 şi 3 C.pen. din 1969. (fapta din data de 18.09.2006) În temeiul art. 396 alin. 1, 5 raportat la art. 16 alin. 1 lit. b teza I C. proc. pen., la art. 338 alin. 3 lit. a şi art. 4 C. pen achită pe acelaşi inculpat SG, sub aspectul săvârşirii de părăsirea locului accidentului prev. de art. 89 alin. 1 din OUG 195/2002 rep. (fapta din 04.11.2006). În baza art. art. 396 alin.1, alin.6 rap. la art.16 alin.1 lit. f C.proc.pen. şi la art. 122 alin. 1 lit. d şi art. 124 C.pen din 1969 cu aplicarea art. 5 C.pen., încetează procesul penal pornit împotriva aceluiaşi inculpat Ş**** G*******, pentru săvârşirea infracţiunii de conducere cu numere false prev. de art. 85 alin. 2 din OUG. 195/2002 rep. (fapta din 04.11.2006). În baza art. art. 396 alin.1, alin.6 rap. la art.16 alin.1 lit. f C.proc.pen şi la art. 122 alin. 1 lit. d şi art. 124 C.pen din 1969 cu aplicarea art. 5 C.pen., încetează procesul penal pornit împotriva aceluiaşi inculpat SG, pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice având dreptul de a conduce suspendat prev. de art. art. 86 al 2 din OUG 195/2002 republicată (fapta din 04.11.2006). În temeiul art. 87 alin. 5 din OUG 195/2002 rep. cu aplicarea art. 5 Cod penal, raportat la art. 396 alin. 1 C.proc.pen condamnă pe acelaşi inculpat SG la pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de refuz al conducătorului unui autovehicul de a se supune recoltării probelor biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei (fapta din 18.09.2006) În temeiul art.71 C. pen., interzice inculpatului drepturile prevăzute la art.64 lit. a teza a II-a şi lit. b C. pen., pe durata şi în condiţiile prev. de art. 71 alin.2 C.pen. În temeiul art. 87 alin. 5 din OUG 195/2002 rep. cu aplicarea art. 5 Cod penal, raportat la art. 396 alin. 1 C.proc.pen condamnă pe acelaşi inculpat SG la pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de refuz al conducătorului unui autovehicul de a se supune recoltării probelor biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei (fapta din 04.11.2006) În temeiul art.71 C. pen., interzice inculpatului drepturile prevăzute la art.64 lit. a teza a II-a şi lit. b C. pen., pe durata şi în condiţiile prev. de art. 71 alin.2 C.pen. Constată că infracţiunile ce fac obiectul prezentei cauze sunt concurente cu infracţiunile pentru care inculpatul a fost condamnat prin sentinţa penală 2346/05.06.2014 a Judecătoriei Timişoara rămasă definitivă prin Decizia Penală nr. 843/A/16.10.2014 a Curţii de Apel Timişoara. În temeiul art. 85 alin.1 C.pen cu aplicarea art. 15 alin. 2 din Legea 187/2012 anulează suspendarea condiţionată a executării pedepsei rezultante de 2 ani închisoare, aplicată prin sentinţa penală 2346/05.06.2014 a Judecătoriei Timişoara rămasă definitivă prin Decizia Penală nr. 843/A/16.10.2014 a Curţii de Apel Timişoara. Descontopeşte pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare aplicată inculpatului prin sentinţa penală 2346/05.06.2014 a Judecătoriei Timişoara rămasă definitivă prin Decizia Penală nr. 843/A/16.10.2014 a Curţii de Apel Timişoara în pedepsele componente, pe care le va repune în individualitatea lor: - pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat prev. de art. 85 al 1 din OUG 195/2002 republicată, cu aplicarea art. 5 C.pen.; - pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul cu numere false de înmatriculare prev. de art. 85 al 2 din OUG 195/2002 republicată, cu aplicarea art. 5 C.pen; . pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice având dreptul de a conduce suspendat prev. de art. art. 86 al 2 din OUG 195/2002 republicată, cu aplicarea art. 5 C.pen - pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de refuz al conducătorului unui autovehicul de a se supune recoltării probelor biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei prev. de art. 87 al 5 din OUG 195/2002 republicată, cu aplicarea art. 5 C.pen. În baza art. 33 lit.a şi art.34 al.1 lit. b şi art. 36 alin. 1 C.pen. de la 1969, contopeşte pedepsele concurente astfel cum au fost repuse în individualitate, respectiv: pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare, pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare aplicate prin prezenta sentinţă; 1 (un) an închisoare, 1 (un) an închisoare, 1 (un) an închisoare, 2 (doi) ani închisoare (aplicate prin sentinţa penală nr. 2346/05.06.2014 a Judecătoriei Timişoara rămasă definitivă prin Decizia Penală nr. 843/A/16.10.2014 a Curţii de Apel Timişoara), în pedeapsa cea mai grea, de 2 (doi) ani închisoare, la care adăugă spor de 1 (un) an, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 3 (trei) ani închisoare. Interzice inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a-II-a, lit b) Cod penal pe durata şi în condiţiile art. 71 alin. 2 Cod penal. În temeiul art.861 C.pen. din 1969, dispune suspendarea executării pedepsei de 3 (trei) ani închisoare sub supraveghere pe un termen de încercare de 6 (şase) ani stabilit conform art.862 al.1 C.pen. din 1969 şi calculat de la data rămânerii definitive a sentinţei penale 2346/05.06.2014 a Judecătoriei Timişoara, respectiv 16.10.2014, conform art. 865 al. 2 Cod pen. din 1969. În temeiul art.863 al.1 C.pen. din 1969, pe durata termenului de încercare obligă inculpatul să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: a) să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Timiş; b) să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea; c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă; d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă. În temeiul art.863 al.4 C.pen., supravegherea îndeplinirii măsurilor de supraveghere se va face de Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Timiş, care în caz de neîndeplinire, va sesiza instanţa pentru luarea măsurii prevăzute în art.864 al.2 C.pen. din 1969 În baza art.863 al.2 C.pen. din 1969, un exemplar al prezentei sentinţe se comunică Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Timiş. În temeiul art.71 al.5 C.pen. din 1969, suspendă pedepsele accesorii pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii. În temeiul art.404 C.pr.pen. pune în vedere inculpatului dispoziţiile art. 83 C.pen. din 1969 şi art. 86 4 alin. 2 C.pen. din 1969 privind revocarea suspendării sub supraveghere în cazul săvârşirii în termenul de încercare a unei noi infracţiuni şi revocarea pentru neîndeplinirea cu rea credinţă a măsurilor de supraveghere prevăzute de lege. În temeiul art. 274 alin. 1 şi 2 C.pr.pen. obligă inculpatul la plata sumei de 3500 lei cheltuieli judiciare avansate de stat (din care 2000 aferente fazei de urmărire penală). Ia act că partea civilă S** I**** nu a formulat pretenţii civile în cauză. În temeiul art. 273 şi 272 alin. 2 C.pr.pen., raportat la art. 120 alin. 2 lit a C.pr.pen., restituirea din fondurile Tribunalului Timiş către martorul Sas Toader, domicliat în com. Poienile Izei, Poienile Izei, nr. 180, jud. Maramureş, a sumei de 290,2 lei, reprezentând cheltuieli prilejuite de chemarea în faţa organelor judiciare. Cu drept de apel în termen 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 05.11.2014.

    Hotarare 3933/2014 din 05.11.2014
  • Sedinta din data de 29.10.2014 la ora 09:00

    Complet: C4P
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea la data de 05.11.2014. Pronunţată în şedinţă publica azi, 29.10.2014.

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 29.10.2014
  • Sedinta din data de 22.10.2014 la ora 09:00

    Complet: C4P
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea la data de 29.10.2014. Respinge cererea de prelungire a dreptului de circulaţie pe o perioadă de 30 de zile, formulată de inculpat, prin apărătorul său ales, av. Burugă Valentin Pronunţată în şedinţă publica azi, 22.10.2014.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 22.10.2014
  • Sedinta din data de 08.10.2014 la ora 09:00

    Complet: C4P
  • Amână cauza

    Revenirea cu adresă către Serviciul Reglementari Transporturi Urbane - Biroul Transporturi şi Siguranţa Circulaţiei Timişoara din cadrul Primăriei Timişoara in atenţia sefului pentru a se comunica dacă în data de 18.09.2006 ( data producerii accidentului rutier) la intersecţia străzilor Lidia cu Venus din Timişoara era stabilit regim de prioritate semnalizat, respectiv indicatorul „cedează trecerea”, cu indicarea străzi care avea regim de prioritate si dacă anterior acestei date, respectiv 18.09.2006, a existat un alt regim de prioritate semnalizat prin indicatoare rutiere sau nu, intre cele doua străzii cu menţiunea ca in cazul in care nu se va comunica va fi amendat potrivit disp. art. 283 CPP, amenda fiind cuprinsa intre 100 si 1000 lei. Încuviinţează solicitarea reprezentantei Ministerului Public. Revenirea cu citare a martorului Sas Teodor cu mandat de aducere care va fi efectuat de către IPJ Maramureş, cu menţiunea ca în cazul ne-executării mandatului de aducere persoanei responsabile cu executare acestuia i se va aplica amenda judiciară. Încuviinţează solicitarea reprezentantei Ministerului Public. Efectuarea unei adrese către IPJ Timiş pentru a se comunica fisa de cazier actualizată a inculpatului SG Efectuarea unor adrese către IPJ Timiş pentru a se comunica fişele de cazier actualizate si a inculpaţilor faţă de vechimea fişei de cazier judiciar depusă la dosarul cauzei. Respinge cererea de acordare a unui termen mai lung in vederea comunicării informaţiilor solicitate Primăriei si a executării mandatului de aducere a martorului Sas Teodor, formulată de av. Burugă Valentin, având in vedere vechimea dosarului. Revenirea cu adresă către grefa instanţei privind efectuarea verificărilor la serviciul de evidenta informatizata a persoanei pentru a se comunica daca martorul Popescu Nicolae figurează în evidenţă ca fiind decedat urmând ca după comunicarea acestui răspuns sa se pronunţe cu privire la solicitarea reprezentantei Ministerului Public privind imposibilitatea obiectivă a audierii martorul Popescu Nicolae si având in vedere existenta declaraţiei administratorului blocului Respinge cererea de prelungire a dreptului de circulaţie pe o perioadă de 30 de zile, formulată de inculpat, prin apărătorul său ales, av. Burugă Valentin Amână judecarea cauzei la data de 22.10.2014, ora 10,30, C4P, sala 278, pentru când se citează părţile in modalităţile dispuse Pronunţată în şedinţa publică din 08.10.2014.

    Incheiere de sedinta din 08.10.2014
  • Sedinta din data de 29.09.2014 la ora 09:00

    Complet: C4P
  • Amână cauza

    În baza art. 278 al.1 C.proc.pen, îndreaptă eroarea materială strecurată în încheierea de şedinţa din data de 25.06.2014 din dosarul 649/325/2014 al Judecătoriei Timişoara în sensul adăugării in dispozitivul încheierii al aliniatului „ Încuviinţează proba testimonială cu audierea martorilor din rechizitoriu propusă de reprezentanta Ministerului Public, apreciind-o ca fiind utila si dispune citarea acestora la domiciliile cunoscute” aşa cum era corect. Se menţin neschimbate, în rest dispoziţiile încheierii. Pronunţată în şedinţă publică astăzi 29.09.2014.

    Incheiere indreptare eroare materiala din 29.09.2014
  • Sedinta din data de 24.09.2014 la ora 09:00

    Complet: C4P
  • Amână cauza

    Înaintarea către Parchetul de pe lângă Judecătoria Timişoara a unei copii a prezentei încheieri, a declaraţiei dată de martorul WL la acest termen de judecată şi a tuturor declaraţiilor date de acesta în faza de urmărire penală (filele 118-119 d.u.p.) Efectuarea verificărilor la serviciul de evidenta informatizata a persoanei prin grefa instanţei pentru a se comunica daca martorul Popescu Nicolae figurează în evidenţă ca fiind decedat, faţă de solicitarea reprezentantei Ministerului Public privind imposibilitatea obiectivă audierii acestuia si având in vedere existenta declaraţiei administratorului blocului, urmând ca după comunicarea acestui răspuns sa se pronunţe cu privire la solicitarea sus-menţionata. Încuviinţa proba solicitata de către reprezentantei Ministerului Public. Citarea parţii vătămate PCD pentru următorul termen de judecata, in vederea audierii cu mandat de aducere efectuat de IJJ Timiş Revenirea cu citare a martorului ST cu mandat de aducere care va fi efectuat de către IJJ Maramureş. Citarea martorului încuviinţat EG pentru următorul termen de judecata in vederea audierii. Respinge cererea de prelungire a dreptului de circulaţie pe o perioadă de 30 de zile, formulată de inculpat, prin apărătorul său ales, av. Burugă Valentin Revenirea cu adresă către Primăria Timişoara - Serviciul Reglementari Transporturi Urbane– Biroul Transporturi si Siguranţa Circulaţiei Timişoara pentru a se comunica dacă la data producerii accidentului rutier semnul cu cedează trecerea viza doar strada Venus si dacă s-a modificat anterior regimul de prioritate, (la solicitarea av. Buruga Valentin, solicitare la care procurorul de şedinţă a lăsat la aprecierea instanţei pronunţarea asupra acesteia si pe care instanţa o încuviinţează), privind ataşarea unei copii de la fila 227 din dosarul de urm. penală. Respinge cererea de de prelungire a dreptului de circulaţie pe o perioadă de 30 de zile,formulată de inculpat, prin apărătorul său ales, av. Burugă Valentin Faţă de vechimea fişei de cazier judiciar depusă la dosarul cauzei, va dispune emiterea unei adrese către IPJ Timiş pentru a comunica fişa de cazier judiciar actualizată a inculpatului. Amână judecarea cauzei la data de 08.10.2014, ora 11,30, C4P, sala 278, pentru când se citează părţile in modalităţile dispuse Pronunţată în şedinţa publică din 24.09.2014.

    Incheiere de sedinta din 24.09.2014
  • Sedinta din data de 27.08.2014 la ora 09:00

    Complet: C4P
  • Amână cauza

    Efectuarea unei copii după fila 97 din dosar si trimiterea acesteia la instanţa competenta, respectiv la Tribunalul Timiş Secţia Contencios administrativ în vederea soluţionării cererii formulate de reprezentantul inculpatului , av. Burugă Valentin, privind obligarea şefului poliţiei rutiere la eliberarea unei dovezi cu drept de circulaţie. Încuviinţează proba solicitată, de asemenea, de către reprezentantul inculpatului , av. Burugă Valentin. Efectuarea unei adrese către Politia Rutieră Timiş pentru a se comunica exemplarul doi al aducerii la cunoştinţă a dovezii de comunicare către inculpatul SG, din anul 2006, cum că ar avea suspendat dreptul de a conduce la care se va ataşa copia adresei comunicate in acest sens de către Politie, aflata la fila 112 din prezentul dosar.. Revenirea cu adresă către Serviciul Reglementari Transporturi Urbane – Biroul Transporturi si Siguranţa Circulaţiei Timişoara pentru a se comunica dacă la data producerii accidentului rutier semnul cu cedează trecerea viza doar strada Venus si dacă s-a modificat anterior regimul de prioritate. Respinge cererea de de prelungire a dreptului de circulaţie pe o perioadă de 30 de zile,formulată de inculpat, prin apărătorul său ales, av. Burugă Valentin. Amână judecarea cauzei la data de 24.09.2014, ora13,00, Completul 4, sala 278, pentru când părţile au termen în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţă publică din data de 27.08.2014.

    Incheiere de sedinta din 27.08.2014
  • Sedinta din data de 25.06.2014 la ora 09:00

    Complet: C4P
  • Amână cauza

    Încuviinţează proba testimonială cu audierea martorilor din rechizitoriu ului solicitată de apărătorul inculpaţilor, av. Burugă Valentin, apreciind-o ca fiind utila Încuviinţează proba testimonială cu audierea martorului solicitată de apărătorul inculpaţilor, av. Burugă Valentin, apreciind-o ca fiind utila Dispune citarea primilor trei martori încuviinţaţi , pentru următorul termen de judecată Efectuarea unei adrese către Serviciul Reglementari Transporturi Urbane – Biroul Transporturi si Siguranţa Circulaţiei Timişoara pentru a se comunica dacă la data producerii accidentului rutier semnul cu cedează trecerea viza doar strada Venus si dacă s-a modificat anterior regimul de prioritate. Proroga pronunţarea asupra probei privind efectuarea unei noi expertize, după primirea răspunsului la adresa anterior menţionată. . Respinge cererea formulata de apărătorul inculpaţilor, av. Burugă Valentin privind efectuarea adresei către Politia Municipiului Timişoara, pentru a se comunica modul in care sunt aplicate semnele pentru un şofer care circula pe strada Lidia si cui îi aparţine vina in cazul in care nu cedează trecerea, avându-se in vedere obiectul cauzei, apreciindu-se ca fiind inutila soluţionării cauzei. Încuviinţa cererea formulata de apărătorul inculpaţilor, av. Burugă Valentin avându-se in vedere susţinerile acestuia, precum si ale procurorului de şedinţa Efectuarea unei adrese către Politia Rutieră Timiş pentru a se comunica daca inculpatului i-a fost suspendat dreptul de a conduce, data suspendării si data la care i s-a adus la cunoştinţă, dacă i-a fost comunicată vreo dovadă cu sau fără drept de circulaţie, cu precizarea in concret a datei comunicării, daca i-a fost ridicat permisul s-au a fost înştiinţat sa-l predea cu precizarea de a se comunica si dovada de comunicare. Apreciază necesar punerea in discuţie a cererii depuse de reprezentantul inculpatului privind obligarea şefului poliţiei rutiere la eliberarea unei dovezi cu drept de circulaţie faţă de motivele invocate respectiv eliberarea unei dovezi cu drept de circulaţie, in drept fiind invocate disp. art. 111 alin. 6 din OUG 195/2002 modificat prin OUG 146/208, la următorul termen de judecată, considerându-se nelămutită asupra obiectului cererii Amână judecarea cauzei la data de 27.08.2014, Completul 4, sala 278, pentru când părţile au termen în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţă publică din data de 25.06.2014.

    Incheiere de sedinta din 25.06.2014
  • Sedinta din data de 11.06.2014 la ora 09:00

    Complet: C4P
  • Amână cauza

    În temeiul art. 91 alin. 4 C.pr.pen. constată încetată delegaţiei pentru asistenţa juridică obligatorie emisă de Baroul de Avocaţi Timiş pe numele av. Mititelu Oana, Schiriac Lăcrămioara si Mihailescu Diana, faţă de existenţa delegaţiei pentru apărătorul ales al inculpatului av. Burugă Valentin. În temeiul dispoziţiilor art. 3 din Protocolul privind stabilirea onorariilor pentru avocaţii care acordă asistenţă juridică în materie penală raportat la art. 272 C.pr.pen. admite cererea av. Mititelu Oana, Schiriac Lăcrămioara si Mihailescu Diana privind achitarea parţiala a onorariului avocaţial si dispune plata sumei de 100 lei pentru fiecare, reprezentând onorariu avocat din oficiu, din fondul Ministerului Justiţiei, către Baroul Timiş. Respinge cererea de obligare a şefului poliţiei de eliberare a unei dovezi de circulaţie privind dreptul de a conduce pe drumurile publice formulată de inculpat, prin apărătorul său ales, av. Burugă Valentin. Amână judecarea cauzei la data de 25.06.2014,Completul 4, sala 278, pentru când părţile au termen în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţă publică din data de 11.06.2014.

    Incheiere de sedinta din 11.06.2014
  • Sedinta din data de 14.05.2014 la ora 09:00

    Complet: C4P
  • Amână cauza

    Încuviinţează cererea de amânare formulata de av. of. Mihailescu Diana. in vederea soluţionării contestaţiei formulata de inculpata împotriva încheierii din data de 14.04.20014, a camerei preliminare, prin care s-a dispus începerea judecaţii, pana după data 14.05.2014. Amână judecarea cauzei la data de 11.06.2014, C4P, sala 278, pentru când părţile au termen in cunoştinţă. Pronunţată în şedinţă publică, azi 14.05.2014.

    Incheiere de sedinta din 14.05.2014
  • Sedinta din data de 14.04.2014 la ora 09:00

    Complet: C4P
  • Amână cauza

    În baza art. 346 alin.2 CPP constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. 8637/P/2006 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Timişoara privind pe inculpatul SG, pentru săvârşirea infracţiunilor de vătămare corporală din culpă, refuzul conducătorului unui autovehicul de a se supune recoltării probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei (două fapte), părăsirea locului accidentului de către conducătorul vehiculului fără încuviinţarea poliţiei, conducerea pe drumurile publice ale unui autovehicul cu număr fals de înmatriculare şi conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul având suspendată exercitarea dreptului de a conduce, fapte prevăzute şi pedepsite de art. 184 alin. 1,3 C.pen., art. 79 al.4, art. 81 al.1, art. 77 al. 2, art. 78 al.2 din OUG 195/ 2002, cu aplicarea art. 33 lit. a C.pen. şi art. 13 C.pen., pe inculpatul DA pentru săvârşirea infracţiunii de mărturie mincinoasă, prev. de art. 260 al.1 C.pen. şi pe inculpata MO, pentru săvârşirea infracţiunii de mărturie mincinoasă, prev. de art. 260 al.1 C.pen, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpaţii . Fixează primul termen de judecată la data de 14.05.2014, Completul 4, sala 278, pentru când se citează inculpaţi, părţile vătămate S** I**** şi P****** C***** D****** cu menţiunea de a preciza dacă îşi menţine cererea de constituire de parte civilă în cauză, formulată în cursul urmăririi penale, în caz afirmativ urmând a indica natura şi a întinderea pretenţiilor, motivele şi probele pe care acestea se întemeiază, aducându-i-se la cunoştinţă că se poate constitui parte civilă în cauză până la începerea cercetării judecătoreşti şi partea civilă. Dispune comunicarea încheierii procurorului si inculpaţilor . Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în camera de consiliu, azi, 14.04.2014.

    Incheiere camera preliminara din 14.04.2014
  • Sedinta din data de 19.02.2014 la ora 09:00

    Complet: C4P
  • Amână cauza

    Transpunerea cauzei în camera preliminară pentru a se urma procedura prev. de art. 342-348 C.pr.pen. Pronunţată în şedinţa publică din 19.02.2014.

    Incheiere de sedinta din 19.02.2014

Flux dosar


Actualizare GRPD