I** G******* P*** R*********** S********* A************* P****** "***** L*****
ReclamantP****** L***** A M*********** C******
PârâtRespinge acţiunea formulată de reclamantul Ică Gheorghe – reprezentat de Sindicatul Administraţiei Publice "Forţa Legii -, în contradictoriu cu pârâta Poliţia Locală Craiova, având ca obiect având ca obiect obligaţie de a face – stabilirea corectă a drepturilor salariale -, şi pretenţii – acordarea drepturilor salariale cuvenite funcţionarilor publici -, aşa cum a fost precizată, ca fiind neîntemeiată . Cu drept de recurs, în termen de 15 zile de la comunicare, cererea de recurs urmând a fi depusă la Tribunalul Dolj. Pronunţată în şedinţa publică, azi 11 noiembrie 2014.
Hotarare 3279/2014 din 11.11.2014Pentru a se întocmi adresă către pârâtă.
Incheiere de sedinta din 14.10.2014Pentru a se conmunica precizarea de acţiune.
Incheiere de sedinta din 09.09.2014