R*** M**** G******
CondamnatAdmite sesizarea Comisiei de evaluare a incidenţei aplicării Legii penale mai favorabile de pe lângă Penitenciarul de Minori şi Tineri Tg.Mureş, referitoare la situaţia juridică a condamnatul minor la data comiterii infracţiunilor R*** M**** G******, în prezent deţinut în Penitenciarul de Minori şi Tineri Tg.Mureş. În baza art. 21 alin. 1 şi 2 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr.286/2009 privind Cod penal, înlocuieşte pedeapsa principală de 10 ani închisoare, aplicată condamnatului prin sentinţa penală nr. 133/S din data de 10.11.2009, pronunţată de Tribunalul pentru Minori şi Familie Braşov, pentru comiterea infracţiunii omor calificat, în perioada minorităţii, prev. şi ped. de art. 174 alin. 1, raportat la art. 175 alin. 1 lit. i din Cod penal din 1969, în prezent prev. şi ped. de art. 188 alin. 1 Cod penal, cu măsura educativă a internării într-un centru de detenţie pe o perioadă de 10 (zece) ani. Înlătură pedeapsa accesorie aplicată condamnatului R*** M**** G******, odată cu condamnarea la pedeapsa principală, respectiv aceea a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 literele a, teza a II-a, b, d şi e din Codul penal din 1969. Anulează mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 148/2009 din data de 09 iunie 2010 emis de Tribunalul pentru Minori şi Familie Braşov, în temeiul sentinţei penale mai sus arătate. În baza art. 21 alin. 4 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr.286/2009 privind Cod penal, deduce din durata măsurii educative a internării într-un centru de detenţie aplicată condamnatului durata pedepsei deja executate, respectiv de la data de 11 septembrie 2008 până la zi. Menţine condamnatul R*** M**** G****** în stare de detenţie. Prezenta hotărâre se va comunica în ziua pronunţării procurorului, condamnatului şi locului de detenţie al acestuia. În temeiul art.275 alin.3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare în sumă de 30 de lei rămân în sarcina statului. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Dată în cameră de consiliu şi pronunţată în şedinţa publică din 03 martie 2014.
Hotarare 48/2014 din 03.03.2014