Dosar 6595/325/2014 din 25.02.2014

sesizare transmisă de comisia prevăzută de HG 836/2013


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 6595/325/2014
Data dosar:
25.02.2014
Instanta:
Judecătoria Timișoara
Departament:
SECŢIA PENALĂ
Obiect:
sesizare transmisă de comisia prevăzută de HG 836/2013
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 14.03.2014 la ora 09:00

    Complet: C9LC
  • admite cererea

    În temeiul art. 23 din Legea 255/2013 raportat la art. 595 C. proc. pen., admite sesizarea Comisiei constituite conform HG 836/2013 în cadrul Penitenciarului Timişoara privind aplicarea legii penale mai favorabile faţă de persoana condamnată în prezent deţinută în Penitenciarul Timişoara. Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 3 ani şi 6 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 3163/20.11.2013 a Judecătoriei Timişoara, rămasă definitivă prin nerecurare la data de 04.12.2013 şi repune în individualitatea lor pedepsele componente, după cum urmează: -pedeapsa de 3 ani închisoare stabilită pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 208 alin. 4 – 209 alin.1 lit. e şi i, cu aplic. art. 37 lit. a C. pen. 1969 şi a art. 320 1 alin. 7 C. proc. pen. 1969, -pedeapsa de 1 an închisoare stabilită pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 86 alin. 1 din OUG 195/2002 rep., cu aplic. art. 41 alin. 2 şi a art. 37 lit. a C. pen. 1969 şi cu aplic. art. 320 1 alin. 7 C. proc. pen. 1969, -restul de pedeapsa de 776 zile închisoare din pedeapsa de 7 ani aplicată prin sentinţa penală nr. 312/18.04.2008 a Tribunalului Timiş , definitivă prin nerecurare, -sporul de 6 luni închisoare Constată că pedeapsa de 3 ani închisoare, stabilită pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 208 alin. 4 – 209 alin.1 lit. e şi i, cu aplic. art. 37 lit. a C. pen. 1969 şi a art. 320 1 alin. 7 C. proc. pen. 1969 este mai mare decât maximul special al pedepsei prev. de art. 230 C. pen., rap. la art. 228 alin. 1 şi 229 alin. 1 lit. d C. pen., redus cu o treime conform art. 396 alin. 10 C. proc. pen., respectiv 2 ani şi 2 luni. În baza art. 6 alin. 1 C. pen., reduce pedeapsa de 3 ani închisoare stabilită pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 208 alin. 4 – 209 alin.1 lit. e şi i, cu aplic. art. 37 lit. a C. pen. 1969 şi a art. 320 1 alin. 7 C. proc. pen. 1969 la maximul special de 2 ani şi 2 luni închisoare, prev. de art. 230 C. pen., rap. la art. 228 alin. 1 şi 229 alin. 1 lit. d C. pen, cu aplicarea art. 396 alin. 10 C. proc. pen. Constată că pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare aplicată în temeiul art. 61 alin. 1 C. pen. 1969, prin revocarea liberării condiţionate şi contopirea pedepsei de 3 ani închisoare cu restul de pedeapsă rămas neexecutat de 776 zile nu depăşeşte maximul special al pedepsei aplicabile conform art. 104 alin. 2 C. pen., rap. la art. 43 alin. 1 C. pen. Constată că pedeapsa rezultantă de 3 ani şi 6 luni închisoare stabilită aplicată prin sentinţa penală nr. 3163/20.11.2013 a Judecătoriei Timişoara, rămasă definitivă prin nerecurare la data de 04.12.2013 nu depăşeşte pedeapsa rezultantă aplicabilă potrivit dispoziţiilor art. 38 şi 39 C. pen. Dispune executarea pedepsei rezultante de 3 ani şi 6 luni închisoare aplicate prin prin sentinţa penală nr. 3163/20.11.2013 a Judecătoriei Timişoara, rămasă definitivă prin nerecurare la data de 04.12.2013. În temeiul art. 71 alin. 2 C. pen. din 1969 interzice intimatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a-II-a, lit b C. pen. din 1969 pe durata executării pedepsei principale. Menţine restul dispoziţiilor sentinţei penale nr. 3163/20.11.2013 a Judecătoriei Timişoara, rămasă definitivă prin nerecurare la data de 04.12.2013. Deduce din pedeapsa rezultantă aplicată perioada executată de la data de 09.12.2012 la zi. Dispune anularea MEPÎ nr. 4255/04.12.2013 emis de Judecătoria Timişoara şi emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei închisorii. În temeiul art. 275 alin. 3 C. proc. pen. cheltuielile judiciare avansate de stat vor rămâne în sarcina acestuia. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 14.03.2014.

    Hotarare 1007/2014 din 14.03.2014
  • Sedinta din data de 11.03.2014 la ora 09:00

    Complet: C9LC
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea la 14.03.2014

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 11.03.2014

Flux dosar


Actualizare GRPD