O***** R***** M******
InculpatÎn baza art. 87 alin. 1 din OUG 195/2002, cu aplicarea art. 5 Cod penal şi cu aplicarea art. 375 şi art. 396 alin. 10 Cod procedură penală, condamnă inculpata O***** R***** M****** –la pedeapsa de: - 1 (un) an şi 5 (cinci) luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului. Pe durata şi în condiţiile prevăzute de art. 71 Cod penal 1969, cu aplicarea art. 5 Cod penal, inculpatei îi este interzisă exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) Cod penal 1969, cu excepţia dreptului de a alege. În baza art. 81, 82 Cod Penal 1969, cu aplicarea art. 5 Cod penal, suspendă condiţionat executarea pedepsei pe un termen de încercare de 3 ani şi 5 luni. În baza art. 71 Cod penal 1969, cu aplicarea art. 5 Cod penal, suspendă executarea pedepselor accesorii pe durata suspendării condiţionate a pedepsei închisorii. Atrage atenţia inculpatei asupra prevederilor art. 83 Cod Penal 1969. În baza art. 274 alin. 1 Cod procedură penală obligă inculpata la plata sumei de 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din 11 iunie 2014.
Hotarare 1611/2014 din 11.06.2014T: 11.06.2014 - pentru a da posibilitate inculpatei să se prezinte în faţa instanţei
Incheiere de sedinta din 04.06.2014constată legalitatea sesizării instanţei; dispune începerea judecăţii; stabileşte termen de judecată la data de 4.06.2014
Incheiere camera preliminara 187 din 19.05.2014