D******* Ş*****
InculpatA******** V*****
Parte vătămatăS******* C***** J******* D* U****** G*****
Parte civilăÎn temeiul art. 180 alin.2 din C.pen.(1968) cu aplicarea art.5 C.pen., condamnă inculpatul D******* Ş***** la pedeapsa de 1 an închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de lovire sau alte violenţe. În baza art.12 din Legea nr.187/2012 şi art.71 alin 2 Cod penal (1968) interzice inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit a) teza II şi lit. b) Cod penal (1968). În baza dispoziţiilor art. 81 Cod penal (1968) dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei aplicată inculpatului prin prezenta sentinţă penală pe o perioadă de 3 (trei) ani, termen de încercare calculat potrivit dispoziţiilor art. 82 Cod penal (1968). În baza art.12 din Legea nr.187/2012 şi art. 71 alin 5 Cod penal (1968) pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii anterior menţionată suspendă şi executarea pedepselor accesorii. Potrivit art. 404 Cod procedură penală atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 Cod penal (1968) privind revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei în cazul săvârşirii unei noi infracţiuni în cursul termenului de încercare. În temeiul art.397 alin. 1 C.pr.pen., raportat la art.19 Cod procedură penală şi art. 313 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, admite acţiunea civilă exercitată de partea civilă Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Sf. Apostol Andrei Galaţi, iar în temeiul art. 1357 C.civ., obligă inculpatul D******* Ş***** la plata către partea civilă a sumei totale de 440,55 lei reprezentând contravaloarea cheltuielilor efectuate cu spitalizarea persoanei vătămate A******** V*****. În temeiul art.274, alin.2 C.pr.pen., obligă inculpatul D******* Ş***** la plata cheltuielilor judiciare avansate de către stat, în ambele etape ale procesului penal, în cuantum total de 389 lei. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare.
Hotarare 12/2015 din 21.01.2015amână pronunţarea cauzei la 21.01.2015.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 15.01.2015Stabileşte data pronunţării cauzei la 15.01.2015.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 06.01.2015pentru ca inculpatul să depună la dosar copie de pe actul de deces al mamei acestuia, termen 06.01.2015.
Incheiere de sedinta din 02.12.2014În vederea asigurării continuităţii completului de judecată, pentru a se pune în discuţie admiterea procedurii simplificate, acordă termen la 02.12.2014
Incheiere de sedinta din 04.11.2014pentru ca Judecătoria Tulcea să comunice copie de pe sentinţa penală nr. 46/18.01.2008 împreună cu referat întocmit de Biroul executări penale, termen 4.11.2014.
Incheiere de sedinta din 15.10.2014pentru lipsa inculpatului,pentru ca partea civilă Spitalul Judeţean Galaţi să precizeze dacă se constituie parte civilă, în vederea întocmirii unui referat de biroul executări penale din cadrul Judecătoriei Târgu Bujor, amână cauza la 15.10.2014.
Incheiere de sedinta din 09.09.2014În baza art. 346 alin. (2) C. proc. pen., constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. 1646/P/2013 din 14.04.2014 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Bujor. Dispune începerea judecăţii şi fixează primul termen de judecată la data de 09.09.2014. Definitivă.
Incheiere camera preliminara din 12.06.2014