B****** C*********
InculpatM********* I****
Parte civilăA**** A***** S*******
Reprezentant legalM********* D**** M**** p*** r*********** l**** Z****** E****
Parte civilăRecalifică şi schimbă încadrarea juridică . Condamnă pe inculpatul B****** C*********, la 1 an şi 4 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă. Condamnă acelaşi inculpat la opt luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul neînregistrat. Condamnă acelaşi inculpat la opt luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere. Condamnă acelaşi inculpat la un an şi patru luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de părăsire a locului accidentului. În temeiul art. 33 lit. a Cp 1968 şi art. 34 alin. 1 lit. b Cp cu aplicarea art. 5 NCP aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea de 1 an şi 4 luni inchisoare. În temeiul art. 81 Cod penal 1968 dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe durata termenului de încercare 3 ani şi 4 luni, stabilit conform art. 82 Cp 1968. În baza art. 397 alin. (1) NCPP şi art. 1357 Cod civil, obligă inculpatul să plătească părţii civile Serviciul de Ambulanţă Judeţean Bacău suma de 589,40 lei cu titlu de daune materiale. Admite în parte cererea părţii civile M********* D**** M**** p*** r*********** l**** Z****** E****. Obligă inculpatul să plătească părţii civile Mihălcescu Diana Maria prin reprezentantul sau legal Zaharia Elena, suma de 150 lei lunar până la majoratul acesteia şi suma de 15.000 lei daune morale. Admite în parte cererea părţii civile M********* I**** şi obligă inculpatul să plătească acestuia suma de 5.000 lei daune morale.
Hotarare 93/2014 din 30.10.2014Amână pronunţarea la 30.10.2014. Pronunţată în şedinţa publică azi, 23.10.2014.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 23.10.2014Acordă termen la data de 23.10.2014 C3arestaţi pentru a s ereveni cu adresă către Serviciul de Ambulanţă Bacău.
Incheiere de sedinta din 25.09.2014Repune cauza pe rol. Acorda termen la 25.09.2014, la care vor fi citate partile. Se va reveni cu adresa la Serviciul de Ambulanta Judetean Bacau caruia i se va solicita sa precizeze daca se constituie parte civila in cauza ca urmare a transportului victimei Mihalcescu Ion, cu indicarea corecta a datei accidentului, respectiv 19.06.2013. Pronuntata in sedinta publica din 03.09.2014.
Incheiere de sedinta din 03.09.2014Amână pronunţarea la 03.09.2014. Pronunţată în şedinţa publică azi, 28.08.2014.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 28.08.2014Acordă cauzei termen la data de 28.08.2014 C3arestaţi, la solicitarea apărătorului inculpatului de a pune concluzii pe solicitarea parchetului de schimbare a încadrării juridice.
Incheiere de sedinta din 07.08.2014Acordă cauzei termen la data de 07.08.2014 C3, dată fiind lipsa de procedură de la acest termen cu parsoana vătămată, fapt rezultat din referatul existent la dosar, din care rezultă, că este deţinută în Penitenciarul iaşi.
Incheiere de sedinta din 25.06.2014Acordă cauzei termen la data de 25.06.2014 C3, pentru a analiza cele precizate de apărătorul ales al inculpatului şi anume faptul că nu recunosc una dintre celşe patru infracţiuni reţinute în sarcina inculpatului şi anume : părăsirea locului accidentului.
Incheiere de sedinta din 28.05.2014În baza art. 346 alin. (2) C. proc. pen. constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. 546/P/2013 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Podu Turcului prin care a fost trimis in judecata inculpatul B****** C********* pentru savarsirea infracţiunilor de ucidere din culpă, conducere pe drumurile publice a unui autovehicul neînregistrat şi de către o persoană care nu posedă permis de conducere, precum şi părăsirea locului accidentului fără încuviinţarea organelor de poliţie, prevăzute şi pedepsite de art. 178 alin. 1 şi 2 Cp 1969, art. 85 alin. 1, art. 86 alin. 1 şi art. 89 alin. 1 din OUG 195/2002, cu aplicarea art. 33 lit. a C.pen 1969 , a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul B****** C*********. Se stabileşte primul termen de judecată la data de 28.05.2014 pentru când se va cita inculpatul si partea civila Mihalcescu Ionut (cu mentiunea de a preciza daca se constituie parte civila in cauza, iar in caz afirmativ sa precizeze suma, ce reprezinta si ce probe intelege sa administreze). Se va înştiinţa apărătorul inculpatului cu privire la termenul de judecată. Se va emite adresa catre Mihalcescu Diana Maria prin reprezentantul legal Zaharia Elena, Spitalul Polimed Podu Turcului si Spitalul Judetean de Urgenta Bacau pentru a preciza daca se constituie parti civile in cauza, iar in caz afirmativ sa precizeze suma, ce reprezinta si mijloacele de proba. Se va solicita Spitalului Polimed Podu Turcului si Spitalului Judetean de Urgenta Bacau sa precizeze cum a fost transportata victima infractiunii intre cele doua unitati spitalicesti. Prezenta încheiere se va comunica procurorului si inculpatului. Definitivă. Pronunţată în camera de consiliu, azi, 17.04.2014.
Incheiere camera preliminara din 17.04.2014Aplică art. 6 din Legea 255/2013 şi trimite dosarul la judecătorul din camera preliminară C3 pentru procedura tranzitorie.
Incheiere de sedinta din 26.02.2014