G**** I**
InculpatM******** S**** L********
Parte civilăS******* C***** J******* D* U****** B***** P*** R*********** L****
Parte civilăÎn baza art. 32 al. 1 rap. la art. 188 Cod Penal, - pentru comiterea infracţiunii de tentativă la omor , condamnă pe inculpatul G**** I** , la pedeapsa de 5 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 al. 1 lit. a, b, f Cod penal . În baza art. 65 al. 2 raportat la art. 66 lit. a, b, f, Cod penal aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, de a fi tutore sau curator. Constată că inculpatul este arestat în altă cauză. În baza art. 7 din L 76/2008 dispune prelevarea probelor biologice de la inculpat în vederea introducerii profilului genetic în Sistemul Naţional de Date Genetice Judiciare. În baza art. 397 rap. la art. 19, 25 Cod procedură penală şi art. 1349,1357 Cod civil : Admite în parte acţiunea civilă formulată de partea civilă M******** S**** L******** şi în consecinţă obligă inculpatul să plătească acestuia suma de 1000 euro cu titlu de daune morale, respingând restul pretenţiilor şi Admite acţiunea civilă a părţii civile Spitalul Judeţean Clinic de Urgenţă Braşov şi în consecinţă obligă pe inculpat către această parte civilă la plata sumei de 3265,41 lei reprezentând costul prestaţiilor medico-sanitare acordate persoanei vătămate M******** S**** L********. În baza art. 274 Cod procedură penală : Onorariul de 200 lei pentru doamna avocat desemnată din oficiu Bogdănescu Ana pentru inculpat şi onorariul de 150 lei pentru doamna avocat desemnată din oficiu Oana Aniţa pentru partea civilă se avansează din fondurile Ministerului Justiţiei şi se includ în cheltuielile judiciare şi obligă pe inculpat să plătească statului suma de 980 lei reprezentând cheltuieli judiciare la urmărirea penală şi instanţa de fond, restul cheltuielilor judiciare ( onorarii avocat oficiu ) rămân în sarcina statului. Cu drept de apel în 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din 05.11.2015.
Hotarare 231/2015 din 05.11.2015amână pronunţarea la 05.11.2015
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 22.10.2015În vederea audierii martorilor, termen 22.10.2015
Incheiere de sedinta din 24.09.2015DOSAR NR. 6603/62/2014 DISPUNE: În baza art. 346 alin. (2) Cod procedură penală constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul Nr. 807/P/2013 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Braşov privind pe inculpatul G**** I** , trimis în judecată în stare de libertate pentru infracţiunea de tentativă de omor prev. de art. de art. 32 al. 1 Cod penal rap. la art. 188 Cod penal , a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul G**** I** . Fixează termen de judecată la data de 11.03.2015. Definitivă. Pronunţată în camera de consiliu, azi, 29.01.2015 .
Incheiere camera preliminara 33/CAMERĂ PRELIMINARĂ din 29.01.2015