P******** D* P* L**** J********** B****
ApelantA***** M****
Intimat InculpatDECIZIA NR. 902/2014 În temeiul art.421 pct.2 lit.a Cod procedură penală, admite apelul declarat de P******** D* P* L**** J********** B**** împotriva sentinţei penale nr.1734/2014 din data de 11.09.2014, pronunţată de Judecătoria Bacău. Desfiinţează în totalitate sentinţa penală apelată, reţine cauza spre rejudecare şi în fond; Respinge cererea formulată de inculpat, prin avocat, de schimbare a încadrării juridice a faptei pentru care inculpatul a fost trimis în judecată din art. 87 alin.1 din O.U.G nr.195/2002, în art.336 alin.1 Cod penal Condamnă inculpatul A***** M**** pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de o persoană având în sânge o îmbibaţie alcoolice peste limita legală, prevăzută de art.87 alin.1 din O.U.G. nr.195/2002, cu art.5 alin.1 Cod penal şi cu aplicarea art.375 şi art.396 alin.10 Cod procedură penală, la pedeapsa principală de 8 (opt) luni închisoare. În baza art.81 Cod penal din 1969, cu art.5 alin.1 Cod penal, dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei principale aplicate inculpatului. Fixează, în temeiul art.82 Cod penal din 1969, un termen de încercare de 2 (doi) ani şi 8 (opt) luni. Atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art.83 Cod penal din 1969, în sensul că dacă în cadrul termenului de încercare săvârşeşte din nou o infracţiune, pentru care se va pronunţa o condamnare definitivă chiar după expirarea acestui termen, instanţa va revoca suspendarea condiţionată şi va dispune executarea în întregime a pedepsei aplicate prin prezenta decizie, care nu se va contopi cu pedeapsa care i se va aplica pentru noua infracţiune. Interzice inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exerciţiul drepturilor prevăzute de art.64 alin.1 lit.a şi b Cod penal din 1969, în condiţiile art.71 alin.2 Cod penal. În baza art.71 alin.5 Cod penal din 1969, dispune, pe durata termenului de încercare, suspendarea executării şi a pedepsei accesorii aplicate inculpatului. În temeiul art.274 alin.1 Cod penal obligă inculpatul să plătească statului suma de 500 lei, cu titlul de cheltuieli judiciare. În baza art.275 alin.3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat în apel rămân în sarcina statului. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 20.11.2014.
Hotarare 902/2014 din 20.11.2014