B**** E****
Intimat ReclamantC******* G*******
Intimat PârâtC****** V*******
Intimat PârâtP*** M****
Intimat PârâtR***** A****
Intimat PârâtDispune din oficiu îndreptarea erorii materiale strecurate în primul alineat al dispozitivului deciziei civile nr. 503 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Neamţ în dosarul nr. 6666/279/2010, în sensul că se va trece „Respinge ca nefondat apelul formulat de apelanta-pârâtă Rotariu Margareta împotriva încheierii civile din data de 21.03.2013 şi a sentinţei civile nr.860 din 13.03.2014 pronunţate de Judecătoria Piatra Neamţ în dosarul nr. 6666/279/2010”, cum este corect, în loc de „Respinge ca nefondat apelul formulat de apelanta-pârâtă Rotariu Margareta împotriva sentinţei civile nr.860 din 13.03.2014 pronunţată de Judecătoria Piatra Neamţ în dosarul nr. 6666/279/2010”, cum din eroare s-a trecut. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Cererea de recurs se depune la Tribunalul Neamţ - Secţia I Civilă. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 16 aprilie 2018. Preşedinte, Judecător, Dan Magdalina Florina Carmen Ionescu
Incheiere indreptare eroare materiala din 16.04.2018Respinge ca nefondat apelul formulat de apelanta-pârâtă Rotariu Margareta împotriva sentin?ei civile nr.860 din 13.03.2014 pronun?ată de Judecătoria Piatra Neam? în dosarul nr.6666/279/2010. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Cererea de recurs se depune la Tribunalul Neam? - Sec?ia I Civilă. Pronun?ată în ?edin?ă publică, azi, 2 aprilie 2018. Pre?edinte, Judecător, Dan Magdalina Florina Carmen Ionescu
Hotarare 503/2018 din 02.04.2018încuviinţează cerere de repunere pe rol. acordă termen pentru lipsă de procedură cu intimata-pârâtă R***** A**** şi în vederea ataşării spre consultare a dosarului nr. 10317/279/2014 al Judecătoriei P.Neamţ.
Incheiere de sedinta din 19.02.2018În temeiul art. 244 alin. 1 pct. 1 din vechiul Cod de procedură civilă dispune suspendarea judecării cauzei până la soluţionarea definitivă a dosarului nr. 10317/279/2014 al Judecătoriei Piatra Neamţ. Cu drept de recurs pe toată durata suspendării. Pronunţată în şedinţa publică din 06.04.2015.
Incheiere suspendare din 06.04.2015Termen pentru studiul înscrisurilor depuse la dosar
Incheiere de sedinta din 09.03.2015Admite cererea formulată de apelanta Rotariu Margareta. Acordă apelantei un ajutor public judiciar sub forma scutirii de la plata taxei judiciare de timbru în cuantum de 901 lei. Fără cale de atac. Dată în Camera de consiliu şi pronunţată în şedinţa publică din 09.02.2015.
Incheiere de sedinta din 09.02.2015Termen pentru a se emite adresa dispusă de instanţă
Incheiere de sedinta din 09.02.2015Termen pentru soluţionarea cererii de ajutor public judiciar.
Incheiere de sedinta din 17.12.2014