F*** I* I** M****
InculpatÎn temeiul art.335 alin.1 C. pen. coroborat cu art. 375 rap la art.396 al.10 C. pr.pen., condamnă pe inculpatul F. I. M. stagiul militar satisfăcut, necăsătorit, cu antecedente penale, la pedeapsa de 1 (un) an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere. În baza art.67 al.1 C pen., aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de dispoziţiile art.66 al.1 lit. a, lit.b, C. pen., respectiv: dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o durată de un an, după executarea pedepsei principale. În baza art.65 al.1 C. pen., aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de dispoziţiile art.66 al.1 lit. a, lit.b C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe durata executării pedepsei principale. În baza art.91 C. pen., dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi stabileşte un termen de supraveghere de 2(doi) ani, conform dispoziţiilor art. 92 C.pen. În baza art. 93 alin.1 C. pen., obligă inculpatul ca, pe durata termenului de supraveghere, să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Caraş-Severin, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 93 alin. 2 lit. a C. pen., impune inculpatului să execute următoarea obligaţie: - să urmeze un curs de pregătire şcolară sau de calificare profesională. În baza art. 93 alin. 3 C. pen., pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii, pe o perioadă 80 de zile lucrătoare, la Primăria Reşiţa. În baza art. 91 alin. 4 C. pen., atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 C. pen., privind cazurile şi condiţiile în care suspendarea executării pedepsei sub supraveghere poate fi revocată. Executarea pedepsei complementare a interzicerii drepturilor prevăzute de dispoziţiile art.66 al.1 lit. a, lit.b, C. pen., aplicată prin prezenta sentinţă, urmează a se face în condiţiile art. 68 alin. 1 lit.b C. pen. În baza art. 274 alin.1 C. proc. pen. obligă pe inculpatul F. I. M., la plata sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea copiei de pe minută. Pronunţată în şedinţa publică azi, data de 28.05.2015.
Hotarare 198/2015 din 28.05.2015În temeiul art. 391 alin.1 cod procedură penală, deliberarea şi pronunţarea se va face în data de 28.05.2015
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 14.05.2015Încuviinţează cererea de amânare formulată de către avocatul inculpatului.
Incheiere de sedinta din 16.04.2015Încuviinţează cererea de amânare formulată de către avocatul inculpatului pentru a pregăti apărarea.
Incheiere de sedinta din 05.03.2015În baza art. 342 rap la art 35 şi art. 41 C.pr.pen, constată că Judecătoria Reşiţa este competentă să soluţioneze cauza. În baza art. 346 alin. (2) C. proc. pen. constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. 1105/P/2014 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Reşiţa privind pe inculpatul F I M, trimis în judecată, în stare de libertate, pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, prev. de art. 335 alin. 1 Cpen., a administrării probelor, precum şi actelor de urmărire penală. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul F I M, şi fixează termen de judecată la data de 05.03.2015. Definitivă. Pronunţată în camera de consiliu, azi, 20.01.2015.
Incheiere camera preliminara din 20.01.2015