O******** L******** C****
Contestator CondamnatAdmite contestaţia. Desface pedeapsa rezultantă de 5 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 111/18.04.2011 a Tribunalului Mehedinţi în pedepsele componente de câte 2 ani închisoare stabilite pentru infracţiunile prevăzute de art. 323 alin. 1 şi 2 şi art. 37 lit. a Cod penal din 1968 cu aplic art. 3201 Cod de procedură penală şi art. 271 din Legea 86/2006 cu aplic. art. 37 lit. a Cod penal din 1968 şi art. 3201 Cod de procedură penală precum şi pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală 223/2009 a Tribunalului Mehedinţi. În baza art. 4 Cod penal rap. la art. 3 din Legea 187/2012, Constată că a fost dezincriminată fapta pentru care a fost condamnat contestatorul în baza art. 323 alin. 1 şi 2 Cod penal din 1968. Constată că prin sentinţa penală 111/18.04.2011 a Tribunalului Mehedinţi s-a dispus revocarea beneficiului suspendării condiţionate a pedepsei de 3 ani închisoare aplicată contestatorului prin sentinţa penală 223/2009 a tribunalului Mehedinţi astfel că va executa această pedeapsă alături de pedeapsa de 2 ani închisoare şi pedeapsa complementară de 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a şi lit. b Cod penal aplicate pentru infracţiunea prevăzută de art. 271 din Legea 86 /2006, urmând ca în total condamnatul O******** L******** C**** să execute pedeapsa de 5 ani închisoare şi 2 ani pedeapsă complementară constând în interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a şi lit. b Cod penal din 1968 precum şi pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a şi lit. b Cod penal din 1968. Deduce perioada executată în continuare la zi precum şi perioada reţinerii de 24 ore din data de 26.10.2010. Dispune anularea mandatului de executare a pedepsei închisorii emis în baza sentinţei penale nr. 111/18.04.2011 a Tribunalului Mehedinţi şi emiterea unui nou mandat de executare corespunzător prezentei decizii. Menţine starea de arest a contestatorului. În baza art. 275 alin. 3 Cod de procedură penală Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului, urmând ca suma de 100 lei onorariu avocat oficiu să fie avansată din fondurile Ministerului Justiţiei.
Hotarare 185/2014 din 01.04.2014Amână pronunţarea la 01 aprilie 2014. Pronunţată în şedinţă publică.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 27.03.2014Pentru lipsa contestatorului arestat
Incheiere de sedinta din 11.03.2014