F***** P***
CondamnatÎn baza art.587 alin.1 C.proc.pen., rap.la art.59 C.pen 1969, rap.la art. 15 alin 2 din Constituţia României admite propunerea de liberare condiţionată formulată de Comisia pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate din cadrul Penitenciarului Timişoara cu privire la condamnatul F P, de sub efectul pedepsei de 10(zece) ani închisoare, aplicată de Tribunalul Arad prin s.p. nr. 25/2008, pentru săvârşirea infracţiunii de omor, prev. de art.174 C.pen. Dispune liberarea condiţionată a condamnatului de sub puterea mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. 27/2008 emis de Tribunalul Arad şi atrage atenţia acestuia asupra consecinţelor nerespectării dispoziţiilor art. 61 C. pen. În temeiul art. 275 alin. 3 C.proc.pen. cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. În baza art. 272 alin.1 C.proc.pen., dispune plata sumei de 100 lei, reprezentând onorariu avocat din oficiu, din fondurile MJLC către Baroul Timiş. Cu drept de contestaţie în 3 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică azi,06.03.2014.
Hotarare 824/2014 din 06.03.2014