Dosar 6758/62/2014 din 29.12.2014

pretenţii


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 6758/62/2014
Data dosar:
29.12.2014
Instanta:
Tribunalul Brașov
Departament:
SECŢIA A II-A CIVILĂ, DE CONTENCIOS ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Obiect:
pretenţii
Categorie:
Litigii cu profesionistii
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 21.04.2016 la ora 10:30

    Complet: CD5 (sala T5)
  • Admite cererea

    Admite cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta PETROFER GmbH, în contradictoriu cu pârâta SC COVEXIM SRL, şi în consecinţă: Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 102.441,23 euro, reprezentând contravaloare facturi neachitate. Respinge cererea reconvenţională, inclusiv sub aspectul acordării termenului pentru executarea hotărârii, formulată de reclamanta reconvenţional pârâta SC COVEXIM SRL în contradictoriu cu pârâta reconvenţional PETROFER GmbH. Obligă pârâta-reclamantă reconvenţional să plătească reclamantei-pârâtă reconvenţional suma de 8.684,20 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată. Cu drept de apel în 30 de zile de la comunicare, ce se va depune la Tribunalul Braşov. Pronunţată în şedinţă publică, azi 21.04.2016.

    Hotarare 302/2016 din 21.04.2016
  • Sedinta din data de 05.04.2016 la ora 10:00

    Complet: CD5 (sala T5)
  • Amână cauza

    Amână pronunţarea la data de 21.04.2016.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 05.04.2016
  • Sedinta din data de 23.02.2016 la ora 10:00

    Complet: CD5 (sala T5)
  • Amână cauza

    Pentru a da posibilitate părţilor să formuleze eventuale obiecţiuni la raportul de expertiză, amână judecata la data de 05.04.2016 sala T5, ora 10.

    Incheiere de sedinta din 23.02.2016
  • Sedinta din data de 26.01.2016 la ora 10:00

    Complet: CD5 (sala T5)
  • Amână cauza

    Faţă de lipsa raportului de expertiză, amână judecata la data de 23.02.2016 sala T5, ora 10.

    Incheiere de sedinta din 26.01.2016
  • Sedinta din data de 08.12.2015 la ora 10:00

    Complet: CD5 (sala T5)
  • Amână cauza

    Faţă de lipsa raportului de expertiză, amână judecata la data de 26.01.2016 sala T5, ora 10.

    Incheiere de sedinta din 08.12.2015
  • Sedinta din data de 27.10.2015 la ora 10:00

    Complet: CD5 (sala T5)
  • Amână cauza

    Faţă de lipsa raportului de expertiză, amână judecata la data de 08.12.2015 sala T5, ora 10.

    Incheiere de sedinta din 27.10.2015
  • Sedinta din data de 22.09.2015 la ora 10:30

    Complet: CD5 (sala T5)
  • Amână cauza

    Faţă de lipsa raportului de expertiză, amână judecata la 27.10.2015 sala T5, ora 10.

    Incheiere de sedinta din 22.09.2015
  • Sedinta din data de 16.06.2015 la ora 10:00

    Complet: CD5 (sala T5)
  • Amână cauza

    În vederea administrării probelor propuse în cauză, amână judecata la 22.09.2015 sala T5, ora 10.

    Incheiere de sedinta din 16.06.2015
  • Sedinta din data de 19.05.2015 la ora 10:00

    Complet: CD5 (sala T5)
  • Amână cauza

    Faţă de cererea de amânare formulată în cauză, amână judeacta la 16.06.2015 sala T5, ora 10.

    Incheiere de sedinta din 19.05.2015
  • Sedinta din data de 11.03.2015 la ora 10:30

    Complet: CD5-CC
  • Încheiere

    Admite în parte cererea de acordare facilităţi formulată de petenta SC COVEXIM SRL. Dispune reducerea taxei de timbru de la suma de 14.290,05 lei la suma de 5.000 lei şi eşalonarea la plată a acesteia în patru tranşe lunare, de câte 1.250 lei, ce se vor achita până la data de 30 a fiecărei luni, începând cu luna martie 2015.

    Incheiere de sedinta din 11.03.2015

Flux dosar


Actualizare GRPD