P******** D* P* L**** J********** C******
ApelantV**** M****
Intimat InculpatDec.398/A/În baza art. 421 pct.2 lit. a) C. proc. pen., admite apelul formulat de P******** D* P* L**** J********** C******, desfiinţează în parte sentinţa penală nr.490 din 31.10.2014 (dosar nr. 676/1748/2014) a Judecătoriei Cornetu - Judeţul Ilfov şi, rejudecând: Înlătură dispoziţia de schimbare a încadrării juridice dată faptelor prin actul de sesizare. În baza art.87 alin.1 din OUG nr.195/2002, condamnă pe inculpatul V**** M****, la o pedeapsă de 2 ani închisoare pentru conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul cu o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge. În baza art. 86 alin.2 din O.U.G. 195/2002, condamnă pe acelaşi inculpat la o pedeapsă de 1 an închisoare pentru conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul având exercitarea dreptului de a conduce suspendată. În baza art. 33 lit.a – art. 34 alin. (1) lit.b) C.p. 1968, aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 2 ani închisoare. În baza art.71 din Codul penal, interzice inculpatului pe durata executării pedepsei, ca pedeapsă accesorie, drepturile prevăzute de art.64 lit.a teza a II-a şi b din Codul penal. În baza art. 861 C.p. 1968, dispune suspendarea executării pedepsei sub supravegherea Serviciului de Probaţiune Bucureşti, pe un termen de încercare de 5 ani, stabilit în condiţiile art.862 din Codul penal. În baza art. 863 alin.1 C.p. 1968, pe durata termenului de încercare condamnatul trebuie să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: a) să se prezinte, lunar, la Serviciul de Probaţiune Bucureşti; b) să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea; c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă; d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă. În baza art.71 alin.5 C.p. 1968, suspendă executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii. În temeiul art. 359 C.p.p. 1968, pune în vedere inculpatului dispoziţiile 864 şi art.83 C.p. 1968. Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei penale atacate. În baza art.275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat în apel rămân în sarcina acestuia. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică azi, 13.03.2015.
Hotarare 398/2015 din 13.03.2015STABILEŞTE TERMEN DE PRONUNŢARE LA DATA DE 13.03.2015.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 11.03.2015În baza art.284 alin.3 şi 4 C. pr. pen. admite cererea de anulare a amenzii judiciare formulată de petentul IORDACHE DUMITRU CRISTINEL aplicată prin Încheierea din data de 11.02.2015, dată în dosarul nr. 676/1748/2014. Anulează amenda de 1000 lei aplicată petentului Iordache Dumitru Cristinel. Definitivă. Pronunţată în camera de consiliu, 10.03.2015.
Incheiere de sedinta din 10.03.2015Termen acordat pentru lipsă martori.
Incheiere de sedinta din 11.02.2015Termen acordat pentru administrarea probelor propuse.
Incheiere de sedinta din 14.01.2015