S* R***** A******* S**
DebitorP*** V** I**** S***
DebitorF****** S**
CreditorT****** R****** C************* S*
CreditorB**** T*********** S*********** P*******
CreditorTRIBUNALUL PRAHOVA SECŢIA a II-a CIVILĂ DOSAR NR.679 /105/2014 MINUTĂ HOT. 04.11.2020 Admite cererea În temeiul art. 132 alin.2 din Legea privind procedura insolvenţei, Dispune închiderea procedurii falimentului debitoarei. Dispune radierea debitorului din registrul comerţului. În temeiul art.136 din Legea privind procedura insolvenţei, Descarcă pe lichidatorul de orice îndatoriri şi responsabilităţi. În temeiul art. 135 din Legea privind procedura insolvenţei, Dispune notificarea prezentei sentinţe debitorului, creditorului, administratorului special, Direcţiei Teritoriale a Finanţelor Publice, Oficiului Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Prahova., pentru efectuarea menţiunilor de închidere a procedurii şi de radiere, precum şi publicarea prin Buletinul procedurilor de insolvenţă. Definitivă şi executorie. Cu apel în termen de 30 zile de la comunicare .Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 04.11.2020 JUDECĂTOR-SINDIC,
Hotarare 580/2020 din 04.11.2020pentru continarea procedurii,depunerea BPI la raportul final,convocarea a.c.in vederea aprobarii raportului final
Incheiere de sedinta din 09.09.2020pentru continuarea procedurii de valoririficare bunuri - auto - proprietatea debitoarei
Incheiere de sedinta din 03.06.2020ROMÂNIA TRIBUNALUL PRAHOVA SECŢIA a II-a CIVILĂ, DE CONTENCIOS ADMINISTRATIV ŞI FISCAL REZOLUŢIE 1.04.2020 În temeiul art. 42 alin. 6 din Anexa nr. 1 la Decretul nr. 195 din data de 16 martie 2020 privind instituirea stării de urgenţă pe teritoriul României, publicat în Monitorul Oficial nr. 212 din data de 16 martie 2020, Capitolul V – Domeniul justiţie, ce prevăd că judecarea proceselor civile, altele decât cele de urgenţă deosebită, se suspendă de plin drept pe durata stării de urgenţă instituite prin acesta, fără a fi necesară efectuarea vreunui act de procedură în acest scop; Faţă de Hotărârea nr. 257/17.03.2020 a Secţiei pentru Judecători a Consiliului Superior al Magistraturii, care la art. 1 prevede că pe toată durata stării de urgenţă instituite prin Decretul nr. 195/2020, activitatea de judecată a instanţelor în materiile nonpenale este limitată strict la cauzele de urgenţă deosebită, iar la art. 8, statuează că menţiunea privind dosarele suspendate de drept va fi operată în aplicaţia Ecris, fără a se întocmi încheiere de suspendare; Reţinând că obiectul prezentului litigiu nu se regăseşte pe lista cauzelor de urgenţă deosebită, listă stabilită prin art. II şi III din Hotărârea nr. 9/25.03.2020 a Colegiului de Conducere al Curţii de Apel Ploie?ti; În baza art. 42 alin. 6 din Anexa nr. 1 la Decretul nr. 195 din 16 martie 2020 privind instituirea stării de urgenţă pe teritoriul României, Capitolul V – Domeniul justiţie, tribunalul constată suspendată de plin drept judecarea prezentei cauze pe durata stării de urgenţă. Preşedinte,
Rezolutie din 01.04.2020AVAND IN VEDERE HOTARAREA GENERALA A JUDECATORILOR DIN CADRUL TRIBUNALULUI PRAHOVA NR.3/22.01.3020 ,în sensul suspendării activităţii de judecată, începând cu data de 23.01.2020 pe durata nedeterminată, cu excepţia măsurilor preventive în materie penală şi a cauzelor urgente în materie civilă şi faliment precum şi faţă de solicitarea lichidatorului judiciar privind necesitatea acordării unui nou termen pentru continuarea procedurii de valorificare autoşi distribuirea ultimelor sume incasate
PENTRU INCASAREA PRETULUI BUNURILOR VAKLORIFICATE, INTOCMIREA RAPORTULUI SI PLANULUI DE DISTRIBUIRE
Incheiere de sedinta din 04.12.2019pentru continuarea procedurii intocmirea planului de distribuire sume, si valorificarea bunurilor ramase in patrimoniul debitoarei
Incheiere de sedinta din 04.10.2019pentru continuarea procedurii de valorificare bunuri mobile proprietatea debitoarei
Incheiere de sedinta din 05.06.2019CONTINUARE PROCEDURA VALORIFICARE BUNURI
Incheiere de sedinta din 03.04.2019PENTRU CONTINUAREA PROCEDURII DE VALORIFICARE BUNURI PROPRIETATEA DEBITOAREI
Incheiere de sedinta din 07.02.2019pentru continuarea procedurii de valorificare bunuri debitoare
Incheiere de sedinta din 18.12.2018pentru continuarea procedurii de valorificare bunuri mobile si imobile
Incheiere de sedinta din 10.10.2018petnru valorificarea bunurilor mobile si imobile aflate in patrimoniul debitoarei
Incheiere de sedinta din 21.05.2018TRIBUNALUL PRAHOVA NR.DOSAR . INCHEIERE 11.04.2018 Preschimba din oficiu termenul dejudecata de la.13.06.2018 la 21.05.2018. Menţine în rest dispoziţiile încheierii de şedinţă anterioare. Pronunţată în şedinţa publică azi, 11.04.2018. Preşedinte,
Incheiere de sedinta din 11.04.2018pentru continuarea procedurii de valorificare bunuri aflate in patrimoniul debitoarei
Incheiere de sedinta din 03.04.2018PENTRU CONTINUAREA PROCEDURII DE VALORIFICARE BUNURI
Incheiere de sedinta din 14.02.2018pentru valorificarea bunurilor mobile si imobile identificate în patrimoniul debitoarei
Incheiere de sedinta din 13.12.2017continuare procedura
Incheiere de sedinta din 10.11.2017continuarea procedurii de valorificare bunuri
Incheiere de sedinta din 15.09.2017IN CONFORMITATE CU DISP.ART.4 ALIN.4 DIN LEGEA NR.85/2006 DISPUNE PLATA DIN FONDUL DE LICHIDARE A SUMEI DE 9245,92 LEU REOREZENTAND C,VAL.FACTURII ENERGIE ELECTRICA PANA LA LA VALORIFICAREA BUNURILOR
Incheiere de sedinta din 11.05.2017Ia act de înscrisurile depuse la acest termen şi in vederea continuarii procedurilor de insolvenţă in prezenta cauză cu respectarea principiului continuitatii
Incheiere de sedinta din 08.03.2017TRIBUNALUL PRAHOVA SECŢIA COMERCIALĂ DOSAR NR.679 /105/2014 HOT 8.12.2016. Admite cererea administratorului judiciar. Aprobă concluziile raportului administratorului judiciar. În temeiul art. 107 alin. 1 lit. C din Legea privind procedura insolvenţei; Dispune începerea procedurii generale a falimentului debitorului. În temeiul art. 107 alin 2 din Legea privind procedura insolvenţei, Desemnează lichidator provizoriu pe administratorul judiciar numit iniţial cu o retribuţie de 1.500 lei, care va îndeplini atribuţiile prevăzute de art.25 din lege. În temeiul art. 107 alin.2 din Legea privind procedura insolvenţei, Dispune dizolvarea societăţii debitoare şi ridicarea dreptului de administrare al debitorului. Dispune notificarea deschiderii procedurii de faliment debitorului, creditorilor şi oficiului registrului comerţului de pe lângă Tribunalul Prahova, pentru efectuarea menţiunii, precum şi publicarea în Buletinul procedurilor de insolvenţă. Fixează termenul limită pentru depunerea cererilor privind creanţele născute în cursul procedurii la 25.01.2017 Fixează termenul limită pentru verificarea creanţelor născute în cursul procedurii, întocmirea, afişarea şi comunicarea tabelului suplimentar al creanţelor la 25.02.2017 Fixează termenul limită pentru depunerea contestaţiilor la creanţele născute în cursul procedurii la.15.03.2017 Fixează termenul pentru soluţionarea contestaţiilor la creanţele născute în cursul procedurii şi pentru întocmirea tabelului definitiv consolidat al creanţelor la 25.03.2017 În temeiul art.113 din Legea privind procedura insolvenţei, Dispune sigilarea bunurilor din averea debitorului şi îndeplinirea celorlalte operaţiuni de lichidare. Fixează termen la 8.03.2017 Definitivă. Cu recurs în 7 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi,8.12.2016 Judecător-sindic,
Hotarare intermediara 1143/2016 din 08.12.2016proroga discutia asupra solicitarii creditorului BT privind intrarea debitoarei in faliment, Având în vedere că potrivit procesului verbal nr.32/2016 în temeiul art.109 alin.2 şi art.110 alin.8 din Regulamentul de Ordine Interioară a Instanţelor, modificat prin Hotărârea nr.1375/17.12.2015 a Consiliului Superior al Magistraturii, dat fiind faptul ca doamna judecător Letea Crina este în concediu legal de odihnă, în vederea respectării principiului continuităţii, urmează să amâne cauza , sens în care;
Incheiere de sedinta din 13.10.2016pentru convocarea comitetului creditorilor in vederea discutarii propunerii administratorului special privind modificarea planului de plati
Incheiere de sedinta din 15.06.2016PENTRU CONVOCAREA A.C.IN VEDEREA DISCUTARII MASURILOR CE SE IMPUJN PRIVIND NERESPECTAREA PLANULUI PROPUS DE DEBITOARE
Incheiere de sedinta din 19.05.2016pentru executia planului de reorganizare
Incheiere de sedinta din 04.03.2016pentru derulare plan
Incheiere de sedinta din 08.12.2015DOSAR NR.679 /105/2014 MINUTA HOT 6.10.2015 Confirmă planul de reorganizare. Pe parcursul reorganizării societatea debitoare va fi condusă de administratorul special, sub supravegherea administratorului judiciar , în conformitate cu prevederile planului confirmat. Debitorul prin administratorul judiciar va înregistra la tribunal rapoarte de activitate trimestriale asupra situaţiei financiare şi a cheltuielilor efectuate aprobate de comitetul creditorilor. Fixează termen la data de 8.12.2015 Definitivă şi executorie. Cu apelîn termen de 30 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 6.10.2015 Judecător sindic
Hotarare intermediara 882/2015 din 06.10.2015PENTRU CONVOCAREA A.C.IN VEDEREA VOTARII PLANULUI
Incheiere de sedinta din 12.05.2015În vederea continuării procedurii
Incheiere de sedinta din 17.02.2015continuare procedura
Incheiere de sedinta din 19.11.2014- continuare procedura
Incheiere de sedinta din 10.06.2014Admite cererea debitoarei În temeiul art.32 din Legea privind procedura insolvenţei, Dispune deschiderea procedurii generale a insolvenţei împotriva debitorului. În temeiul art. 34 din Legea privind procedura insolvenţei , Desemnează administrator judiciar pe VIA INSOLV SPRL care va îndeplini atribuţiile prevăzute de art.20 din lege, cu o retribuţie de 1500 lei. Dispune administratorului judiciar să efectueze notificarea deschiderii procedurii debitorului, creditorilor şi Oficiului Registrului Comerţului pentru efectuarea menţiunii şi prin publicare în Buletinul Procedurilor de Insolvenţă şi într-un ziar de largă circulaţie, conform art. 61 din lege. Administratorul judiciar va dispune efectuarea notificărilor prev. de art. 61 alin.3 din lege către toţi creditorii indicaţi de debitor în lista depusă conform art. 28 alin.1 din lege. Fixează următoarele termene: 1) 12.03.2014 termen pentru depunerea de către administratorul judiciar a primului raport, cel privind intrarea în procedura simplificată sau continuarea perioadei de observaţie prevăzut de art. 54 din Legea nr. 85/2006 2) 31..03.2014 termen pentru depunerea raportului privind cauzele şi împrejurările care au dus la apariţia insolvenţei cu menţionarea persoanelor vinovate, conform art. 59 alin.1 din lege 3) 7.04.2014,termen limită pentru înregistrarea cererilor de admitere a creanţelor asupra averii debitoarei 4) 28.04.2014 termen limită pentru verificarea creanţelor, întocmirea, afişarea şi comunicarea tabelului preliminar al creanţelor 5) 14.05.2014 termen limită pentru soluţionarea eventualelor contestaţii şi pentru definitivarea tabelului creanţelor 6) 5.05.2014, data şedinţei adunării creditorilor, ora şi locul urmând a fi stabilite de administratorul judiciar care va convoca creditorii debitoarei Obligă debitorul să depună la dosarul cauzei actele şi informaţiile prev. la art. 28 alin.1 din legea insolvenţei până la data de 25.02.2014 În temeiul art. 4 din Legea privind procedura insolvenţei , Dispune deschiderea de către debitor a unui cont bancar din care vor fi suportate cheltuielile aferente procedurii, în termen de 2 zile de la notificarea deschiderii procedurii; în caz de neîndeplinire a atribuţiei, contul va fi deschis de către administratorul judiciar. Pune în vedere administratorului judiciar să comunice prezenta sentinţă tuturor instanţelor în a căror circumscripţie îşi are sediul debitorul, precum şi băncilor la care acesta are deschise conturi bancare, în vederea suspendării tuturor acţiunilor judiciare sau extrajudiciare pentru realizarea creanţelor împotriva debitorului sau a bunurilor acestuia. Fixează termen :10.06.2014, ora 8.30. Cu apel in termen de 30 de zile de la comunicare ce se va depune la Tribunalul Prahova Pronunţată în şedinţă publică, astăzi,20..02.2014 JUDECĂTOR SINDIC,
Incheiere de sedinta din 20.02.2014