O****** R********** C********* D* P* L**** T********* P****** P*** R************ S********* I*****
PetentS* R******** S**
IntimatAdmite acţiunea formulată de reclamantul Oficiul Naţional al Registrului Comerţului. În temeiul dispoziţiilor art.237 alin.1 lit.c din Legea 31/1990 republicată dispune dizolvarea societăţii pârâte. Prezenta hotărâre se înregistrează în registrul comerţului, se comunică Direcţiei Generale a Finanţelor Publice a judeţului Prahova şi se publică în Monitorul Oficial al României partea a IV-a, pe cheltuiala titularului cererii de dizolvare, aceasta putând să se îndrepte împotriva societăţii. În vederea efectuării menţiuni de înregistrare, prezenta hotărâre se va comunica şi Oficiului Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Prahova. Definitivă şi executorie. Cu apel pentru orice persoană interesată în termen de 30 de zile de la efectuarea publicităţii care se va depune la Tribunalul Prahova. Pronunţată în şedinţa publică, astăzi 13.01.2015.
Hotarare 95/2015 din 13.01.2015Având în vedere că doamna judecător POPESCU ELENA ROXANA (complet 16F) a fost detaşată la C.S.M, dosarele aflate în curs de judecată urmează să fie repartizate ciclic conform prev. Art. 99 alin. 11 din Regulamentul de Ordine Interioară şi Hotărârii de Colegiu nr. 24 din 14.11.2014
Incheiere de sedinta din 28.11.2014continuare procedură
Incheiere de sedinta din 28.10.2014