D******* V***** S****
InculpatÎn baza art.85 alin.1 din OUG nr.195/2002, cu aplicarea art. 5 N. C.pen. şi art. 396 alin 10 raportat la 375 alin.1 C.p.p, condamnă pe inculpatul D******* V***** S****, , la pedeapsa închisorii de 1 an pentru săvârşirea infracţiunii de punere în circulaţie pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat. În baza art.86 alin.2 din OUG nr.195/2002 condamnă pe inculpatul D******* V***** S****, , la pedeapsa închisorii de 1 an pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul având suspendată exercitarea dreptului de a conduce. În baza art. 33 lit.b C.pen. 1969 constată că inculpatul a săvârşit cele două infracţiuni în stare de concurs ideal. În baza art. 34 lit. b C.pen.1969 contopeşte pedepsele stabilite în prezenta cauză, inculpatul urmând să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de 1 an închisoare, la care se adaugă un spor de 2 luni închisoare, urmând ca inculpatul să execute, în final, pedeapsa rezultantă de 1 an şi 2 luni închisoare. În baza art. 861 Cod penal suspendă executarea pedepsei închisorii, sub supraveghere, pe o durată de 3 (trei) ani şi 2 luni, care constituie termen de încercare stabilit conform art. 862 C. pen. În temeiul art. 71 C pen, interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza a 2 a ?i b pe durata executării pedepsei principale. În baza art. 71 alin. 5 Cod penal, suspendă executarea pedepsei accesorii a interzicerii drepturilor prevăzute de art.64 alin. 1 lit. a teza a-II-a şi lit. b Cod penal, pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii. În conformitate cu art. 863 alin.1 lit a,b c, d C.pen. inculpatul se va supune următoarelor măsuri de supraveghere: a) se va prezenta la datele fixate la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Bucureşti; b) va anunţa, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea; c) va comunica şi va justifica schimbarea locului de muncă; d) va comunica informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă; Supravegherea măsurilor şi executarea obligaţiilor stabilite prin prezenta sentinţă penală se efectuează de Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Bucureşti. În baza art. 404 alin.3 C.p.p. pune în vedere inculpatului dispoziţiile art. 864 Cod penal 1969, referitoare la situaţiile care atrag revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere. Constată că inculpatul este arestat în altă cauză. În baza art 191 alin 1 C.p.p. obligă inculpatul la plata sumei de 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de către stat. Onorariul apărătorului din oficiu este avansat din fondurile Ministerului Justi?iei către Baroul Ilfov. Cu apel în 10 zile de la comunicare.
Hotarare 248/2014 din 12.06.2014Amână pronunţarea la data de 12.06.2014.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 04.06.2014Pentru a da posibilitate inculpatului să-şi angajeze apărător.
Incheiere de sedinta din 21.05.2014Pentru imposibilitatea de prezentare a inculpatului aflat în stare de arest.
Incheiere de sedinta din 23.04.2014În baza art. 346 alin. (2) C. proc. pen. constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. 5249/P/2012 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Buftea privind pe inculpatul D******* V***** S**** trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat, faptă prev. şi ped. de art. 85 alin. 1 din OUG 195/2002, republicată şi a infracţiunii de conducere pe drumurile publice de către o persoană având exercitarea dreptului de a conduce suspendat, faptă prev. şi ped. de art. 86 alin. 1 din OUG 195/2002, republicată, ambele cu aplicarea art. 33 lit. b C.pen., a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul D******* V***** S****pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat, faptă prev. şi ped. de art. 85 alin. 1 din OUG 195/2002, republicată şi a infracţiunii de conducere pe drumurile publice de către o persoană având exercitarea dreptului de a conduce suspendat, faptă prev. şi ped. de art. 86 alin. 1 din OUG 195/2002, republicată, ambele cu aplicarea art. 33 lit. b C.pen. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în camera de consiliu, astăzi, 10.03.2014.
Incheiere camera preliminara din 10.03.2014În temeiul art.6 al.2 din Legea nr.255/2013 privind punerea în aplicare a Codului de procedură penală trimite cauza în faza camerei preliminare.
Incheiere de sedinta din 12.02.2014